Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: De ce te simți vinovat/a când te odihnești?

Uneori, pauza nu aduce liniște, ci sentimentul că ar trebui să faci ceva. Cercetările despre aprecierea condiționată și despre felul în care privim timpul liber oferă câteva explicații pentru această experiență. „Iar stai? Pune mâna și fă ceva!”. Pentru unele persoane, replica aceasta continuă să se audă în minte chiar și atunci când nu o mai rostește nimeni. Apare după o zi de muncă, atunci când se așază pe canapea, deschid o carte sau își beau cafeaua fără să rezolve ceva în același timp.

Poate că o recunoști în graba de a te ridica atunci când intră cineva în cameră. Sau în explicația pe care o oferi fără să îți fie cerută: „Am făcut mâncarea, am strâns, am terminat ce aveam de lucru. Abia acum m-am așezat”. Parcă nu este suficient să ai nevoie de odihnă. Trebuie să arăți că ai făcut destul pentru a o merita. O posibilă explicație se află în felul în care ai învățat să te simți apreciată. Dacă aprobarea celor importanți pentru tine depindea de rezultate, de ajutorul oferit sau de îndeplinirea așteptărilor, puteai ajunge să îți măsori valoarea după aceeași regulă: „Sunt suficient de bună atunci când sunt utilă”.

Cercetările despre aprecierea parentală condiționată arată că aceasta se asociază cu o stimă de sine mai dependentă de îndeplinirea așteptărilor și cu presiunea interioară de a le respecta. Nu înseamnă că orice vinovăție legată de odihnă pornește din copilărie, ci că această experiență poate contribui la felul în care o persoană ajunge să se raporteze la sine.În teoria autodeterminării, această presiune este descrisă prin conceptul de reglare introiectată. Termenul este specializat, dar trăirea poate fi familiară: faci un lucru nu doar pentru că este necesar sau pentru că îl alegi, ci și pentru a evita vinovăția ori rușinea sau pentru a-ți confirma valoarea. O cerință venită cândva din exterior ajunge să fie susținută din interior. Nu mai trebuie să îți spună cineva că nu ai făcut suficient. Îți spui singură. Privită prin acest mecanism, dificultatea de a te odihni capătă un alt înțeles.

Întrebarea „Ce mai am de făcut?” se poate transforma în „Ce spune despre mine faptul că nu fac nimic acum?”. Când altcineva muncește lângă tine, simpla lui prezență poate deveni, în interpretarea ta, o comparație: el face ceva, tu stai. Nu este neapărat dovada că te judecă. Este posibil ca tu să privești situația prin regula potrivit căreia o persoană responsabilă trebuie să fie mereu ocupată. Și felul în care înțelegem timpul liber contează.

În patru studii, Gabriela Tonietto și colaboratorii săi au constatat că persoanele care considerau timpul liber o risipă se bucurau mai puțin de activitățile de relaxare, mai ales de cele făcute doar pentru plăcere. Experimentele din aceeași cercetare au arătat că activarea acestei convingeri putea reduce plăcerea unei activități de timp liber. Cu alte cuvinte, nu contează doar dacă ai o pauză, ci și ce crezi despre ea. Poți avea o oră pentru tine și totuși să o petreci gândindu-te că ar trebui să fie folosită „mai bine”. Te așezi, dar îți faci lista pentru mâine. Începi să citești, însă observi ceva de strâns. Îți promiți că te oprești după încă o sarcină, apoi găsești alta. În această logică, pauza trebuie justificată permanent, iar ceea ce ai făcut deja pare să nu fie niciodată suficient.

Totuși, vinovăția nu stabilește, de una singură, că ai greșit. În mecanismul reglării introiectate, ea poate exprima presiunea de a îndeplini o cerință interiorizată, nu doar reacția la o responsabilitate neglijată. Distincția este importantă: una este să existe un lucru concret care are nevoie de atenția ta, alta este să simți că trebuie să muncești fără încetare pentru a te considera o persoană valoroasă. O regulă mai echilibrată ar putea suna astfel: „Pot să fiu responsabilă și să am pauze. Pot să las o sarcină pentru mai târziu fără să mă numesc leneșă. Faptul că mă opresc nu șterge ceea ce am făcut”. Aceasta nu este o invitație de a ignora obligațiile, ci o alternativă la ideea că valoarea personală trebuie demonstrată în fiecare minut.

Nu există o singură explicație pentru disconfortul din timpul odihnei, iar aceste cercetări nu pot stabili cauza lui în cazul fiecărei persoane. Ele arată însă de ce merită să privim dincolo de întrebarea „Am făcut destul?”. Aprecierea condiționată și convingerea că timpul liber este irosit sunt două mecanisme care pot face pauza mai greu de trăit. Poate că întrebarea mai potrivită este: „Ce cred despre mine atunci când mă opresc?”. Iar răspunsul pe care îl cauți nu trebuie să fie încă o promisiune că vei face mai mult. Poate fi o propoziție simplă, în care responsabilitatea și odihna nu se exclud: „Mai sunt lucruri de făcut. Acum mă odihnesc. Cele două pot exista în aceeași zi”.

CECILIA ARDUSĂTAN – Psiholog clinician și psihoterapeut specialist

Colaboratoarea noastră activează în cabinetul propriu, unde oferă servicii de psihoterapie pentru adulți, parenting, copii și adolescenți, precum și servicii de psihologia sportului, și în cadrul Ardoria Impact, companie de consultanță organizațională pe care a cofondat-o alături de Dr. Adrian Ardusătan, contribuind cu programe de coeziune de echipă și gestionare a stresului în mediul corporate.

O găsiți activă permanent pe site-urile personale www.ardusatancecilia.ro și www.ardoriaimpact.ro, precum și pe rețelele de socializare: Facebook (https://www.facebook.com/psihoterapeut.Ardusatan/), Instagram (https://www.instagram.com/ardus.cecilia/), TikTok (https://www.tiktok.com/@arduscecilia), Youtube (https://www.youtube.com/@ArdusCecilia). Dați like, share, subscribe!

*Notă – rubrica este una săptămânală, așadar vă rugăm să ne semnalați care ar fi temele pe care le-ați dori abordate!

Citește și