Share
Tabăra de Super-Eroi WildCats: Sport, educație și distracție pentru micii baschetbaliști din Baia Mare

Tabăra de Super-Eroi WildCats: Sport, educație și distracție pentru micii baschetbaliști din Baia Mare

Clubul de baschet WildCats din Baia Mare a organizat, în perioada 3-9 august, Tabăra de Super-Eroi WildCats, dedicată micilor baschetbaliști din generația 2013-2018. Tabăra a inclus antrenamente și alte activități distractive, special concepute pentru a le oferi celor mici experiențe educative, dar și recreative.

Săptămâna a început cu multă energie pe terenul Colegiului Național „Gheorghe Șincai” Baia Mare. În cadrul antrenamentelor, participanții au avut ocazia de a-și demonstra potențialul, de a colabora, dar și de a se ajuta reciproc. De asemenea, aceștia și-au consolidat abilitățile strategice și spiritul de echipă în cadrul competițiilor de baschet organizate în cadrul taberei, dar și capacitatea de coordonare în cadrul sesiunilor de înot.

Pe lângă sport, copiii au avut parte de activități care au adus zâmbete pe fețele lor. De la activități de explorare a naturii, la pauze de înghețată, până la jocuri Laser Tag, toate acestea le-au transformat experiența taberei într-un motiv de bucurie.

Deși este vacanță, micuții nu au uitat de educație și de lecțiile de responsabilitate civică. Ei i-au primit în vizită pe reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș, descoperind principalele aspecte ale activității și misiunilor lor.

Tabăra de Super-Eroi WildCats a reprezentat pentru participanți o experiență multidisciplinară, menită să cultive, pe lângă abilitățile baschetbalistice, un comportament bazat pe respect, disciplină, colaborare și prietenie în rândul acestora.

Larisa Viragh


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu