Share
Tradiție și comemorare la 1839 metri: „Sărbătoarea Munților Țibleș” a adunat participanți de toate vârstele

Tradiție și comemorare la 1839 metri: „Sărbătoarea Munților Țibleș” a adunat participanți de toate vârstele

„Sărbătoarea Munților Țibleș” s-a desfășurat ieri, 20 iulie, de praznicul Sfântului Proroc Ilie, la Crucea-Monument de pe Vârful Țibleș (1.839 m), unde a fost oficiată slujba de pomenire a eroilor neamului.

Crucea din piatră, încadrată de o arcadă din lemn sculptată în stilul tradițional al porților maramureșene, a fost ridicată în memoria celor care s-au refugiat în munți în timpul regimului comunist, devenind un simbol al credinței, al libertății și al sacrificiului înaintașilor.

Un motiv de bucurie și mândrie pentru întreaga comunitate îl reprezintă recunoașterea localității Groșii Țibleșului de către Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului ca sat turistic specializat pe natură și liniște. Această distincție confirmă valoarea deosebită a Munților Țibleș, a Peșterii Popoarele Jitelor, a Caselor Bozghii și a Pădurilor Seculare incluse în Patrimoniul UNESCO, adevărate comori care atrag tot mai mulți iubitori ai naturii.

În ciuda vremii capricioase, cu nori și momente de ploaie, numeroși participanți, de la copii la bunici, au ales să urce până la crucea de piatră, aflată la 1.839 de metri altitudine. Prin prezența lor au demonstrat că respectul față de eroi, credința și atașamentul față de munte sunt valori care dăinuie peste generații. Atmosfera de reculegere și solidaritate a dat evenimentului o semnificație aparte, evidențiind legătura profundă dintre comunitate și Țibleș.

„Felicitări organizatorilor pentru dedicarea și efortul depus în păstrarea acestei frumoase tradiții, precum și tuturor celor care au participat la această urcare comemorativă. Prin implicarea lor, au arătat că memoria eroilor și valorile care definesc această comunitate continuă să fie cinstite și transmise mai departe.

Țibleșul rămâne un loc al credinței, al memoriei și al identității noastre, unde tradiția și respectul pentru înaintași unesc, an de an, oameni de toate vârstele”, transmite Descoperă Țara Lăpușului.

Foto – Descoperă Țara Lăpușului


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu