Vom avea un pod nou peste râul Firiza, în zona Coloniei Topitorilor. Consiliul Local a aprobat indicatorii investiției - 5 minute în urmă
Daniel Breban aduce în Maramureș Trofeul Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc de la Mamaia 2026 - 1 oră în urmă
29 august 1958, s-a născut Michael Jackson „Regele muzicii pop” - 2 ore în urmă
29 august: Tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, zi de post și rugăciune - 2 ore în urmă
Prognoza meteo Maramueș, sâmbătă 29 august 2026 - 3 ore în urmă
Donald Trump schimbă geografia Americii. După Lacul Ontario, vorbește despre Atlantic și Pacific - 14 ore în urmă
Baia Mare a pus în folosinţă 11,6 kilometri de piste pentru biciclete - 16 ore în urmă
15 ani de la ultima misiune a căpitanului Adrian Marchiș. Pompierii maramureșeni nu l-au uitat - 17 ore în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Poți cunoaște un om 20 de ani și să-l întâlnești cu adevărat într-o singură zi - 18 ore în urmă
Pr. Adrian Dobreanu: Scurtă meditație la sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul - 18 ore în urmă
,,Alege ARHITECTURA!”: creativitate și sustenabilitate la Colegiul de Arte din Baia Mare
Colegiul de Arte din Baia Mare a fost, zilele trecute, gazda celei de-a XV-a ediții a proiectului ,,Alege ARHITECTURA!”, derulat în parteneriat cu Filiala Nord Vest a Ordinului Arhitecților din România. Proiectul a fost inițiat cu scopul susținerii învățământului liceal vocațional, promovând tinerele talente în domeniul arhitecturii.
Proiectul a reunit elevi, profesori și parteneri în curtea colegiului băimărean, în cadrul unei expoziții care a adus în atenția publicului lucrările de atestat ale absolvenților profilului de Arhitectură de la unitatea de învățământ gazdă, Liceul de Arte „Corneliu Baba” Bistrița și Liceul de Arte Satu Mare.
Tema acestui an a fost „Adăpost Montan în Munții Maramureșului”, vizând responsabilitatea socială și de mediu. Tinerii au fost provocați să creeze proiecte complexe pentru structuri sustenabile capabile să găzduiască până la 20 de persoane, acest exercițiu fiind coordonat de prof. arh. Cătălin Anghelescu.
Participanții au avut ocazia de a întâlni studenți și cadre universitare de profil de la universități din Cluj-Napoca, Oradea, Timișoara și București, descoperind experiențele și poveștile motivaționale din spatele viitorilor arhitecți. Programul evenimentului a inclus, de asemenea: prezentarea facultăților de arhitectură; vernisarea expoziției; momente artistice; jurizarea și premierea celor mai apreciate lucrări.
„Apreciem în mod deosebit implicarea arhitecților și a dascălilor care, prin îndrumare și mentorat constant, cultivă pasiunea pentru spațiul construit. Este o dovadă clară de responsabilitate socială și profesională, susținută și prin programele naționale de OAR , de a aduce arhitectura mai aproape de tineri.”, au transmis reprezentanții Colegiului de Arte din Baia Mare.
Larisa Viragh









