Share
Eveniment cultural de înaltă ținută: Vasile Petrovan a lansat volumul „Sufletul de la mit la mister”

Eveniment cultural de înaltă ținută: Vasile Petrovan a lansat volumul „Sufletul de la mit la mister”

Ieri după-amiază, 28 mai, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare a avut loc lansarea volumului „Sufletul de la mit la mister”, semnat de colegul nostru Vasile Petrovan.

Cartea a apărut în 2026 la Editura Proema și propune o analiză a modului în care tema sufletului a fost abordată de-a lungul timpului, de la mituri și credințe arhaice până la reflecții filosofice și interpretări contemporane. Lucrarea îmbină perspectiva eseistică cu cea meditativă și nu oferă concluzii definitive, ci invită la reflecție asupra unor teme fundamentale ale condiției umane.

Evenimentul, moderat de dr. Teodor Ardelean, a reunit un public numeros. Au fost invitați să vorbească despre carte: Ioan Avram-Mureșan, Walter Übelhart și Alexandru Peterliceanu, editorul cărții.

A fost un eveniment cu înaltă ținută culturală, marcat de dialoguri consistente și de interesul publicului pentru temele propuse de volum, desfășurat într-o atmosferă caldă și reflexivă.

„Pentru o clipă, imaginează-ți un om din vremurile străvechi așezat la gura unei peșteri în miezul unei nopți lungi în care frigul și întunericul par să înghită totul. În jurul lui arde un foc slab, iar flăcările dansează imprevizibil, aruncând siluete bizare pe pereții stâncoși. Acolo, între umbrele și jocul luminii, contururile pictate ale bizonilor, cailor, renilor și urșilor par să se trezească la viață. Ele nu sunt doar imagini, ci mesaje, ecouri ale unei gândiri care nu cunoaște alfabetul, dar știe să scrie în simboluri. Omul acela, necunoscut pentru noi, lipsit de nume, tocmai simte durerea pierderii cuiva drag, iar tăcerea peșterii pare să-i răspundă la ecoul absenței. Cu o grimasă amară, se întreabă, poate pentru prima dată în istorie: ce se întâmplă după moarte?”. Cred că aici își are originea conceptul de suflet. Nu știm cine a fost, nu știm când a fost, dar în mod sigur a fost atunci, în trecut, într-un trecut foarte îndepărtat. Iar întrebarea ținea de individ. Sufletul aparținea unui individ. Nu vreau să vă spun ce urmează. În orice caz, am trecut conceptul din preistorie prin filozofia greacă, romană, am ajuns în perioada medievală, unde filozofii au început să schimbe paradigma, unde au pus chiar la îndoială existența sufletului. Dar apoi au venit marii gânditori, psihanaliști, care au readus în fața publicului conceptul de suflet. Și am ajuns treptat la modernism. Am ajuns la ceea ce numim astăzi New Age, ceea ce implică energii, tratamente.

Și în ultimul capitol, pentru cei care mă cunosc, poate va fi o surpriză, pentru că în ultimii ani mi-am schimbat puțin percepția. Am fost un om al ecuațiilor, am fost un om al lucrurilor palpabile, raționale. Ei, nu că aș fi irațional acum, dar mi-am deschis puțin orizontul. În ultimul capitol vorbesc despre asta, chiar dacă încerc să dau spațialitate și volum prin ecuații din fizica cuantică.

Am certitudinea că vi se vor naște întrebări, multe întrebări, dacă veți citi cu atenție, și sper să fie o lectură plăcută. Eu sunt doar foarte bucuros și vreau să vă mulțumesc că astăzi sunteți alături de mine în număr atât de mare, ceea ce, să știți, că este o realizare, pentru că și eu am fost la multe lansări de carte și rar se strâng atâția prieteni și oameni de calitate. Așa că, pe lângă bâlbâiala și emoțiile pe care le am acum, vă mulțumesc că ați venit și, dragii mei, mi-ați făcut o bucurie fantastică!”, a transmis, vizibil emoționat, autorul.

Apoi, rând pe rând, invitații au rostit alocuțiuni despre volumul lansat, evidențiind temele abordate, profunzimea reflecțiilor și valoarea culturală a lucrării.

Lansarea de astăzi este pentru unii dintre noi, cei prezenți, surprinzătoare. Adică dumneavoastră, majoritatea celor ce ați venit la această lansare sunteți într-un fel prieteni ai lui Vasile sau ai preocupărilor sale de meditație și dezbatere, de agoră. Că o fi fost în altă parte acele spații agorice și ați venit aici cu drag să fiți aproape, pentru că lansarea unei cărți e ca un botez. E o formulă de ritual. E ritualul în care facem să plece în lume iată un produs al minții unui om.

Și eu, deși vreau să îmi las pe final niște considerații cu mai multă greutate specifică, nu pot să nu spun încă de la început că sunt foarte mândru că l-am avut pe traseul vieții mele pe Vasile, chiar dacă eu atunci eram dascăl și el era student. Dar sunt foarte mândru și că s-a orientat în direcția asta (…). Vasile ne-a creat mare surpriză când a venit cu prima lui carte și după aceea cu celelalte. Și orizontul lui de lumină pe care încerca să-l aducă prin cărțile lui era unul fascinant, pe de o parte, dar pe de altă parte era unul cu totuși un grad mare de dificultate. Să te apuci tu să scrii despre Univers, să scrii din astronomie și astrofizică” – Dr. Teodor Ardelean.

Mă simt foarte onorat, Vasile, să fiu astăzi aici și într-o configurație atât de elegantă (…). În orice facem, avem nevoie de suflet. Și, de aceea, subiectul m-a atras. Cartea mi-a plăcut foarte mult din mai multe motive. În primul rând, mi-a plăcut ordonarea așa, nemțească, pe capitole, o cronologie foarte frumoasă a istoriei cercetării sufletului, pentru că este foarte greu să vorbești despre suflet. E foarte greu să faci o structură a acestui subiect. Și ceea ce ai reușit tu, și care cred că alții n-au avut curajul, este să definești sufletul, pentru că este un lucru foarte greu de definit. Este un lucru greu de prins.

Noi folosim foarte des, cotidian, folosim cuvântul „suflet”. Folosim în expresii, în comunicarea noastră. Spunem despre cineva că are suflet, că n-are suflet, că are suflet bun sau suflet rău, că a pus suflet, că doar el știe ce-i în sufletul lui. Individualizăm sufletul, deși unii reușesc să spună, adică reușesc… le place să spună că au suflet-pereche. Deci, sufletul poate să fie și comun.

Și cred că ceea ce încearcă această carte, de fapt, este să localizeze sufletul. Unde este sufletul? Este o provocare pe care au încercat-o filozofi, biologi, neurologi, să localizeze unde este sufletul. Vasile încearcă, pe traseul cărții, să prindă cumva unde este localizat (…).

Te felicit, Vasile, pentru curaj, pentru că este o carte care e curajoasă. Probabil va fi supusă chirurgiei, disecției de mulți, dar nimeni n-o să poată contesta. Eu îți doresc să rămâi un om așa cum mult suflet cum ești și să așteptăm să pui suflet și în următoarea carte” – Walter Übelhart.

Nu știu de ce mi-l imaginez pe autor cu o cheie mare în mână, călătorind prin univers, în speranța că va găsi zarul cu care se poate deschide ușa. În această carte, care are o frază extraordinară – și nu sunt foarte mulți autori capabili de o asemenea construcție a frazei – autorul nu dă verdicte. Mai mult decât atât, autorul ne îndeamnă pe noi la meditație și aș putea spune că noi astăzi nu asistăm la lansarea unei cărți. Cartea lui Petrovan este o bibliotecă” – Alexandru Peterliceanu.

Această carte deschide doar niște porți. Niște trasee, niște cărări (…). Cartea aceasta ne propune, aș spune, o aventură. Cu toate că risc să mă repet, așa se numește cartea pe care am scris-o ultima dată. Și am explicat acolo ce înseamnă aventură, conotația pozitivă, conotația negativă din dicționar și așa mai departe. Pentru că aventură, pentru mine înseamnă o acțiune hotărâtă, plină de riscuri, în care, cineva pornește. Și domnul Petrovan ne invită să pornim în această aventură. Sigur, ea se dezvoltă în spațiu, în timp, dar cel mai mult se dezvoltă pe acest aliniament, pe acest parcurs de îmbogățire a noastră intelectuală și culturală. Pentru că dacă, așa cum s-a spus deja, începem din preistorie și trecem prin lumea antică, fie ea orientală, egipteană, greco-romană și așa mai departe. Și apoi ajungem în Evul Mediu, în Renaștere, în iluminism până în epoca modernă. Vă dați seama, nu numai că trebuie să trecem prin acest spațiu și prin acest timp, dar peste tot suntem însoțiți de acești oameni foarte mari care au creat cultura (…).

Imaginile pe care le proiectează domnul Petrovan sunt absolut superbe, pentru că nu e numai cea pe care a citit-o. Cartea e plină de astfel de imagini, aș spune eu, cinematografice, pentru că nu e doar un tablou policrom. Găsim acolo poezie, găsim acolo sunet. De aceea zic că pare că e un tablou sau o imagine cinematografică, că ne proiectează o imagine dintr-o biserică medievală, că ne proiectează imaginea dintr-un laborator al unui alchimist. Și apoi, imediat ajungem în laboratoarele moderne, unde se fac tot felul de rețele informatice sau neuronale. Deci toate lucrurile acestea sunt aici împletite în această carte. De aceea e o plăcere să o citești” – Ioan Avram-Mureșan.

De asemenea, din sală au mai luat cuvântul Călin Terțan, Marcel Mureșan, Ioan Marchiș, Elena Cărăușan și Andreea Fagi, iar Claudiu Pintican a susținut un moment care a completat seara culturală.

Nu ne rămâne decât să-l felicităm pe Vasile Petrovan pentru cea de-a treia carte lansată și să îi dorim multă inspirație în continuare!

Lavinia-Codruța HERMAN


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu