Un pas spre sferturile de finală ale EHF European League pentru fetele de la Minaur după victoria cu deținătoarea trofeului - 3 ore în urmă
Tot mai multe fraude prin transmiterea de mesaje false în numele unor instituții publice - 4 ore în urmă
Rezultate frumoase la etapa locală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar pentru Școala Gimnazială „Avram Iancu” Baia Mare - 5 ore în urmă
CSM Sighet, învinsă într-un amical de o colegă de serie din Liga 3 - 5 ore în urmă
Curs gratuit de competențe digitale la Biblioteca Orășenească Borșa - 6 ore în urmă
Patru dintre jucătorii de bază ai CSM Știința Baia Mare și-au prelungit contractele - 7 ore în urmă
Pr. Adrian Dobreanu: Pilda Întoarcerii Fiului Risipitor – „venirea în sine” și „venirea în fire” - 8 ore în urmă
Meci al juniorilor 5 de la Academia Minaur, în pauza partidei seniorilor - 8 ore în urmă
Echipa de fotbal feminin de la Școala Gimnazială Nr. 18 Baia Mare a obținut locul 3 la etapa municipală a competiției „Cupa ING” - 9 ore în urmă
Educație pentru prim ajutor la Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare: Asociația pentru Ambulanță Maramureș a susținut un nou curs de Suport Vital de Bază - 10 ore în urmă
Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a slujit la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare
Duminică, 16 noiembrie 2025, a 25-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a slujit la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare, în fruntea soborului slujitor din care au făcut parte: Arhim. Casian Filip, vicar eparhial, Arhim. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic și misionar, Protos. Serafim Bilț, eclesiarh, Pr. Valeriu Vana, consilier eparhial pentru pelerinaje, responsabilul Agenției „Pelerinul Creștin”, Pr. Viorel Bud, Pr. Florin Hoban, directorul Seminarului Liceal Teologic „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, Pr. Claudiu Ciascai, duhovnicul Seminarului Teologic „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, Pr. Florin Bălan, Pr. Ionuț Pleș, Pr. Adrian Pop, recent hirotonit pentru Parohia Cătălina, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, consilier eparhial cultural, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Nifon Motogna, consilier eparhial pentru administrarea Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” Baia Mare, Arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol, Arhid. Vlad Nechita, inspector pentru catehizarea tineretului, Diac. Ionuţ Hotico, referent al secretariatul Centrului Eparhial, Arhid. Petru Vasile Bud, referent la secretariatul Centrului Eparhial, Diac. Ciprian Mihai Rus, referent al sectorului economic, Diac. Alexandru Cupşinar, Diac. Vasile Chindriș și Diac. Vlad Ioan Bondre.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, dirijat de Denis Sulițanu, și Corul „Doxologia” al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, dirijat de Prof. muzicolog Paula Bondre.
La ectenia pentru cei adormiți a fost pomenită maica stavroforă Ierusalima Ghibu, proinstareța Mănăstirii Râmeț, trecută la Domnul la sfârșitul acestei săptămâni.
Cu ocazia începerii Postului Nașterii Domnului 2025, Preacuviosul Arhimandrit Casian Filip a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Tot cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Iustin a rostit o cuvântare care îndeamnă toți credincioșii la bunătate și credință, pentru a întâmpina Crăciunul cu inima deschisă:
„După o călătorie misionară binecuvântată, care s-a întins pe parcursul primăverii, verii și a toamnei, iată-ne în prima duminică de la începutul Postului Crăciunului, ajungând din nou la Catedrala Noastră Episcopală „Sfânta Treime”, Baia Mare, în mijlocul credincioșilor, împreună cu părinții slujitori și cu toți ostenitorii sfintei noastre catedrale, pornind călătoria noastră duhovnicească a postului de 40 de zile, de 6 săptămâni, cât ține Postul Nașterii Domnului.
Duminica aceasta este a 25-a după Sfintele Rusalii și de fiecare dată și anul acesta, ca în fiecare an, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române trimite o pastorală către clerul și poporul lui Dumnezeu, care se citește în toate bisericile și mănăstirile și care îndeamnă la ajutorul celor în nevoi, la solidaritate și filantropie creștină, pentru că însăși Evanghelia astăzi a fost despre samarineanul milostiv.
Samarineanul milostiv îl reprezintă pe Mântuitorul, care s-a pogorât până la noi, întrupându-Se de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria, Care a venit să se aplece asupra zidirii sale celei căzute. Omul a căzut din slava pe care a avut-o la Dumnezeu la începutul creației, la începutul zidirii lui.
Putea să devină nemuritor, dar prin neascultare a căzut în păcat și în moarte, care rătăcește într-o călătorie fără de sfârșit. Dacă Fiul lui Dumnezeu nu s-ar fi pogorât la noi sub chipul bunului samarinean, ca să ne ridice de pe calea aceea în care eram strâmtorați și căzuți între tâlharii păcatelor, poate umanitatea nu avea un destin tragic, însă Dumnezeu numai din această iubire de oameni a găsit această cale ca să ajungă la noi prin iubirea și iertarea Sa, să ne tămăduiască rănile pricinuite de păcatele sufletești și trupești, să ne așeze din nou în rânduiala pe care a binevoit-o și pe care ne conduce în călătoria noastră către Dumnezeu, la locul cel sigur, așezat în Biserică.
Biserica este casa de oaspeți, așezată în Biserica Fiului Său și aici toate neputințele noastre sufletești și trupești se vindecă, se tămăduiesc și, în cele din urmă, sufletul însuși se tămăduiește și se mântuiește. Începem călătoria postului, îndemnăm credincioșii să se mărturisească, să se împărtășească cât mai frecvent.
Părinții catedralei stau la dispoziție și cu ajutorul lui Dumnezeu, ne pregătim de vremea colindelor și de sărbătoarea Nașterii Domnului ca să-L întâmpinăm pe Fiul lui Dumnezeu în colind sfânt și bun, așa cum o facem de fiecare Crăciun”.








Sursă text: Andrei Fărcaș – redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre
Foto: Arhid. Vasile Pop – consilier eparhial pentru protocol















