Prognoza meteo Maramureș – 6 decembrie 2025 - 21 minute în urmă
Maramureșenii au dat culoare celei de-a III-a ediții a evenimentului „România 1000” - 10 ore în urmă
Victorie la 20 de goluri diferență a „tricolorelor” în al doilea meci din grupele principale ale Campionatului Mondial - 10 ore în urmă
Se împlinesc opt ani de la plecarea la Domnul a Regelui Mihai I - 12 ore în urmă
Moșul a ajuns, încărcat de daruri, și la Sighet - 12 ore în urmă
A treia înfrângere consecutivă pentru CS Minaur, care a coborât pe locul 3 - 13 ore în urmă
Bărbat prins cu alcool cât pentru trei petreceri, acum în arest - 13 ore în urmă
Povestea completă a unui eșec - 14 ore în urmă
Controale pentru combaterea ilegalităților în transportul de mărfuri cu risc fiscal ridicat - 15 ore în urmă
Ziua Națională a României și 145 de ani de relații diplomatice între România și Franța- dublă sărbătoare celebrată la Marsilia - 15 ore în urmă
În Cărbunari a fost binecuvântată sala multifuncțională „Preot protopop Gavril Mociran” și casa parohială
Duminică, 5 octombrie, a 19-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a slujit la Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Cărbunari, Protopopiatul Baia Mare.
Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, a binecuvântat sala multifuncțională „Preot protopop Gavril Mociran” a parohiei și casa parohială.
„Am revenit în Parohia Cărbunari din apropierea Băii Mari, comuna Dumbrăvița. Este o localitate cu credincioși foarte buni, sunt aproximativ 570 de credincioși. Am fost în 2005 în această comunitate când am sfințit biserica în urma restaurării, așa cum se făceau atunci, iar în 2020 am sfințit capela mortuară, ocazie cu care am instalat și pe noul preot, părintele Valeriu Latiș, care, în ultimii ani, a lucrat pe proiecte sociale, a făcut o sală socială deosebită, multifuncțională, care va servi și pentru evenimentele parohiei și pentru activități cu tineretul și cu bătrânii comunității, căreia i-am dat numele Preot Protopop Gavriil Mociran, fostul protopop al Băii Mari, un protopop prestigios, care s-a născut în această localitate, și am binecuvântat lucrările la Casa Parohială.
Suntem în plină toamnă, vremea este așa cum este vremea în toamnă, dar ne bucurăm, ne bucură întâlnirea cu credincioșii de aici, care sunt credincioșii foarte vrednici, jertfelnici, harnici și darnici, și care au lucrat prin propriile lor puteri, sprijiniți, oarecum, și de autoritățile locale, cu care ne întâlnim de fiecare dată cu bucurie, pentru că sunt creștini, conducătorii comunităților noastre, cei care conduc administrativ, respectiv primarii și consiliile locale, și sprijină activitățile bisericii. Dăm slavă lui Dumnezeu pentru această zi, biserica aceasta are 174 de ani, a fost construită la 1888, este de mărime impresionantă pentru vremea aceea, este o biserică potrivită pentru nevoile credincioșilor și este așezată sub ocrotirea praznicului nașterii Maicii Domnului. Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate! Amin!”, explicat Preasfințitul Părinte Episcop Iustin.
Sfânta Liturghie Arhierească
Un sobor mare de preoți a slujit alături de Preasfințitul Părinte Episcop Iustin, din care au făcut parte Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic și misionar, Pr. Fabian Coroian, protopopul onorific al Băii Mari, Pr. Valeriu Latiș paroh, Pr. Lect. Univ. Dr. Claudiu Pop din Baia Mare, Pr. Vasile Marc din Chechiș, Pr. Bogdan Ciocotișan din Dumbrăvița, Pr. Erdei Alin din Șindrești, Pr. Adrian Pop din Cărpiniș, Pr. Savin Petru Bloguț din Unguraș, Pr. Vasile Tarța din Rus, Pr. Ionuț Pleș de la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, Pr. Cornel Pop din Soconzel, Pr. Iulian Urs din Dobricu Lăpușului, Pr. Vasile Trif, pensionar, fiu al satului, Pr. Petru Pop, pensionar, fost paroh, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, consilier eparhial cultural, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, consilier eparhial pentru administrarea Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” Baia Mare, Arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, dirijat de Denis Sulițeanu, manager Diac. Dănuț Silviu Pop.
Înainte de începerea Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin, a binecuvântat nou lumânărar construit recent în curtea bisericii, iar după încheierea Sfintei Liturghii a binecuvântat sala socială multifuncțională „Preot Protopop Gavriil Mociran” și casa parohială, după renovarea integrală.
Cuvântul de învățătură
Un bogat cuvânt de învățătură a rostit Preasfințitul Părinte Iustin pe marginea pericopei evanghelice rostite de Mântuitorul Iisus Hristos în predica de pe munte.
„Sfântul Evanghelist Matei relatează toată cuvântarea sau predica Mântuitorului de pe munte și care este o cartă a creștinătății sau a umanității. În schimb, la Sfântul Evanghelist Luca sunt doar 30 de versete în capitolul 6. Este mult mai concentrat. Pasajul evanghelic de astăzi este luat de la Sfântul Evanghelist Luca, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Iustin.
Greu de împlinit. Cum să dai cu împrumut fără să primești înapoi? Că zici că e munca ta. E agoniseala ta. Greu. Cum să faci bine celor ce îți fac rău? Cum să iubești pe cei ce te urăsc? Greu. Dar nu e imposibil. Ce vrea să spună Mântuitorul? Că a venit să schimbe gândirea oamenilor și relațiile dintre ei să nu se bazeze doar pe reciprocitate, ci pe mai multă bunătate, pe iubire și iertare, pe pace și bună voire. A venit să schimbe gândirea păgână și gândirea poporului lui Israel. Cum era la Israel? Se rugau doar pentru cei din legea lor. Îi ajutau doar pe cei din legea lor, din neamul lor. Îi iubeau pe cei din neamul lor. Se ajutau între ei. Creștinismul a venit să schimbe.
Mântuitorul, în predicile sale, a venit să schimbe modul de a fi și de a gândi în felul în care erau și în care gândeau fiii lui Israel, dar și păgânii. Pentru că tocmai acest lucru îl spune și îl subliniază apăsat în pilda samarineanului milostiv. Ne aducem aminte din acea pildă că Mântuitorul spune un om oarecare, nu spune de ce neam era, se cobora din Ierusalim în Ierihon și a căzut între tâlhari. Dar toți, după ce l-au dezbrăcat și l-au rănit, s-au dus, lăsându-l aproape mort. Din întâmplare a trecut un preot pe calea aceea, zicem noi, când predicăm din Vechiul Testament, dar putea să fie și din Noul Testament, putea să fie și Ortodox, să facă o eroare aceasta, putea să fie și unul de al nostru. Se grăbea să meargă la biserică și zice cum să îmi murdăresc hainele că mă duc să-I slujesc Domnului.
Așa a zis preotul acela. Era din Legea Veche, dar putea să fie și din Legea Nouă. Nici noi nu suntem scutiți de greșeli și de erori în viață.
Știți povestioara cu Sfântul Ierarh Nicolae și cu Sfântul Ioan Casian? Că mergeau la biserică și unui gospodar îi s-a împotmolit căruța în noroi. Și ei, cei doi păstori, mergeau spre biserică să facă slujbă. Și Sfântul Ierarh Nicolae a zis ce facem? Îl ajutăm? Zice Sfântul Ioan Casian: eu nu-mi murdăresc hainele. El a fost dobrogean de-al nostru. Sfântul Ierarh Nicolae a zis: eu nu-l las aici. Și s-a pus sub căruță și s-a opintit și l-a scos în drum. Morala? Sfântul Nicolae e atât de iubit de popor, cel milostiv, drept și de copii este iubit și sărbătorit și cinstit în fiecare an la 6 decembrie. Sfântul Ioan Casian a fost așezat în calendar la 29 februarie și sărbătorit o dată la patru ani. E cinstit? Da. Morala. Ați văzut? Cum lucrează Dumnezeu. Tot mare și Sfântul Ioan Casian, dar a făcut o greșeală. Și sfinții au greșit în timpul vieții. Și apoi le-a părut rău, s-au pocăit. Ei, preotul acela din Vechiul Testament, să zicem, și apoi levitul au trecut pe lângă cel căzut între tâlhari și nu l-au băgat în seamă. S-au grăbit să meargă la slujbă. La slujba lor. Și un samarinean, care trecea pe calea aceea, văzându-l, i s-a făcut milă de el și, aplecându-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn și vin. Apoi nu l-a lăsat acolo. L-a pus pe asinul său și l-a dus la casa de oaspeți. Și a plătit pentru el. A zis: ai grijă de el, să se facă bine. Casa de oaspeți putea să fie un așezământ de sănătate, social de grijire. Ai grijă de el și când mă voi întoarce, îți voi plăti tot ce vei cheltui cu el.
Despre asta este vorba în Legea harului și a iubirii, despre multă bunătate, multă milă și milostivire, compasiune, empatie, solidaritate. Bunul samarinean este Însăși Mântuitorul, care a venit să caute și să mântuiască pe cel ce îl pierde. Deci asta vrea să ne spună Mântuitorul în pericopa evanghelică de astăzi. Și vedeți cum începe? Ceea ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi lor asemenea. În limbajul nostru popular a fost preluat versetul acesta și transformat în proverb. Și cum sună proverbul? Ce ție nu-ți place, altuia nu face. E puțin inversat, dar de aici e luat proverbul. Adică zice Mântuitorul, ceea ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi lor asemenea. Și în termen popular a devenit: ce ție nu-ți place, altuia nu face. Ce nu-ți place să-ți facă ție, nu face la altul. Cui îi place să i se facă rău? Fie nedreptățit, fie denigrat, fie furat, să fie hulit, să fie batjocorit. Cui îi place? La niciunul dintre noi. Și atunci, tu, ca familie, dacă îți place ca pruncii tăi să fie cinstiți și respectați în comunitate, cinstește și respectă și pruncii celorlalte familii din comunitate”.
Distincții
Pentru efortul depus de preotul paroh în cei cinci ani de slujire în această parohie, împliniți în această sâmbătă, de Consiliul Parohial și de credincioși, de autorități, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a hirotesit pe preotul paroh Valeriu Latiș prin ridicare la treapta de iconom stavrofor, cu dreptul de a purta Sfânta Cruce.
Consiliul Parohial a fost distins cu Medalia „Justinian Arhiepiscopul”.
Primarul Felician Ciceu, primarul comunei Dumbrăvița a fost distins cu medalia „Preot Nicolae Gherman”.
Medalia omagială „Preot Nicolae Gherman” a fost oferită lui Daniel Vărzaru, directorul UAC Dumbrăvița. Mai mulți binefăcători au fost distinși cu Diploma Anului Omagial: Sebastian Breban, Iulian Furnea, Dănuț Timiș, Gavril Cristof, Ștefan Nechita, Daniel Cociș, Mihai Mihai, constructori, preoteasa Doina Mociran și preoteasa Mariana Ieremi și credincioșilor parohiei.
Părintele paroh Valeriu Latiș a dăruit din partea credincioșilor și Consiliului Parohial Preasfințitului Părinte Episcop Iustin o icoană reprezentând pe Sfânta Maria Magdalena și un coș cu flori.
Preot paroh Valeriu Latiș:
„Dăm slavă lui Dumnezeu pentru această frumoasă zi în care Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a fost în mijlocul nostru și a binecuvântat lucrările săvârșite de parohia noastră. Am făcut în cei cinci ani de păstorire aici, casa parohială renovată integral, precum și un lumânărar în incinta bisericii. De asemenea, am zidit o sală socială multifuncțională, care va purta numele Părintelui Protopop Gavriil Mociran, fiu al satului Cărbunari și fost protopop al Băii Mari. Pentru toate acestea, mulțumim Bunului Dumnezeu, Preasfințitului Părinte Episcop Iustin pentru bucuria făcută credincioșilor parohiei noastre astăzi și Îl rugăm să ne ajute ca în continuare lucrările de înfrumusețare și recondiționare la sfânta biserică din parohia noastră”, transmite Andrei Fărcaș – redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”
Foto: Arhid. Vasile Pop – consilier eparhial pentru protocol







