15 august 1945, s-a născut rapsodul Dumitru Dobrican - 1 oră în urmă
Prognoza meteo Maramureș, sâmbătă 15 august 2026 - 2 ore în urmă
David Popovici este REGELE EUROPEI și la 200 m liber! Al treilea titlu continental consecutiv - 13 ore în urmă
Pr. Adrian Dobreanu: Să o cinstim cu toții pe Maica Domnului - 14 ore în urmă
30 de ani fără Sergiu Celibidache. O eternitate cu muzica lui - 17 ore în urmă
De Ziua Maramureșului: Intrare liberă la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Baia Mare - 18 ore în urmă
Diplomă de Excelență pentru Ansamblul Folcloric „Mara”, la Festivalul Internațional „Ceahlăul” - 18 ore în urmă
„Maramureșul academic”: Expoziție de carte dedicată Zilei Naționale a Maramureșului la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare - 18 ore în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: De ce te îmbolnăvești sau te simți copleșit exact când începe concediul? - 19 ore în urmă
Educație prin joc și prietenie: Activități interactive pentru copiii vulnerabili din Baia Mare - 19 ore în urmă
PS Iustin și PS Timotei Sătmăreanul au participat la hirotonia Episcopului vicar Samuel Bistrițeanul
Duminică, 7 septembrie (dinaintea Înălțării Sfintei Cruci), preacuviosul părinte arhimandrit Samuel Cristea a fost hirotonit arhiereu la Catedrala mitropolitană „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca.
Hirotonia a avut loc în cadrul Sfintei Liturghii, oficiate de un sobor de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, condus de Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului.
Din sobor au făcut parte: Mitropolitul Ioan al Banatului, Episcopii Ignatie al Hușilor, Iustin al Maramureșului și Sătmarului, Visarion al Tulcii, Benedict al Sălajului, Macarie al Europei de Nord, Episcopul vicar Damaschin Dorneanul al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Arhiereul vicar Timotei Sătmăreanul al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului și Arhiereul vicar Gherontie Hunedoreanul al Episcopiei Devei și Hunedoarei.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de Mitropolitul Ioan al Banatului care a prezentat aspecte din dialogul Mântuitorului Iisus Hristos cu Nicodim.
După Sfânta Liturghie, a avut loc ceremonia de instalare a noului ierarh. Preasfințitul Părinte Iustin a citit actul patriarhal de confirmare a Preasfinţitului Părinte Samuel Bistriţeanul ca Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.
În continuare, Mitropolitul Andrei i-a înmânat Preasfinţitului Părinte Samuel Bistriţeanul o cruce de binecuvântare, oferită de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, și celelalte însemne arhierești.
Ceremonia solemnă s-a încheiat cu mesajul transmis de Ciprian-Vasile Olinici, Secretarul de Stat pentru Culte.
La eveniment au participat și reprezentanți ai autorităților locale, civile și militare, oameni de cultură, în frunte cu domnul academician Ioan-Aurel Pop, numeroși preoți, călugări și credincioși, se precizează pe pagina Episcopiei.







