Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul este prăznuită pe 29 august. Este ultima mare sărbătoare din anul bisericesc, pentru că pe 1 septembrie începe un nou an. Ziua Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul este o zi de post. Ni se cere să postim în această zi, pe de o parte ca să nu ne asemănăm cu Irod, care din cauza ospătului fără măsură, a cerut ca Salomeea să-i danseze și, drept răsplată, i-a oferit capul Sfântului Ioan Botezătorul, iar pe de altă parte, ca să ne asemănăm cu viața înfrânată a lui Ioan.
Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul este o sărbătoare cu semnificație eshatologică, precum este și Schimbarea la Față a Domnului și Adormirea Maicii Domnului. Prin Schimbarea la Față ni se descoperă chipul pe care îl va avea omul unit cu Hristos – chip de slavă; prin Adormirea Maicii Domnului se arată că cel care L-a purtat pe Hristos se mută de la stricăciune la nestricăciune, în vreme ce prin această sărbătoare ni se revelează că toți cei care nu au fost străini de pocăința vestită de Sfântul Ioan Botezătorul vor ajunge în rai.
Din acest motiv, Sfinții Părinți au rânduit ca cele trei sărbători să fie prăznuite în luna august, ultima lună din anul bisericesc, ca semn că acest chip al lumii va trece, că cer nou și pământ nou vor fi (Apocalipsa cap. 21).
Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendentă a seminției lui Aaron. Nașterea prorocului Ioan s-a petrecut cu șase luni înaintea nașterii lui Iisus. Nașterea sa a fost vestită de către îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu. Pentru că nu va da crezare celor vestite de îngerul Gavriil, Zaharia va rămâne mut până la punerea numelui fiului său.
Există o lungă perioadă din viața Sfântului Ioan Botezătorul despre care nu avem informații. Cunoaștem că s-a retras în pustiu, unde a dus o viață de aspre nevoințe, până în momentul în care a primit porunca să înceapă să predice. Rolul lui Ioan nu a fost doar acela de a pregăti poporul pentru venirea lui Hristos, ci și acela de a-L descoperi lumii ca Mesia și Fiul lui Dumnezeu.
Din Evanghelie cunoaștem că Irod, la un ospăț prilejuit de sărbătorirea zilei de naștere, a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei. În acea vreme, Sfântul Ioan era întemnițat în castelul lui Irod de la Maherus. Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soția fratelui său. În ura ei de moarte, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase și plăcuse oaspeților și, îndeosebi, lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezătorului ca răsplată.
Capul Sfântului Ioan a avut, după tradiția Bisericii, o istorie aparte. El a fost de trei ori pierdut și de trei ori aflat. Prima și a doua aflare a capului este sărbătorită pe 24 februarie, iar a treia aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul este prăznuită pe 25 mai.
Potrivit tradiției, Sfânta Ioana, femeia dregătorului lui Irod, este cea care a luat capul Sfântului Ioan Botezătorul din curtea Irodiadei și l-a îngropat la Ierusalim, în Muntele Eleonului, într-un vas de lut.
După un timp, un proprietar bogat și slăvit a crezut în Hristos și, lepădând poziția socială și toată deșertăciunea acestei lumi, s-a făcut monah, luându-și numele de Inochentie. Ca monah, el s-a sălășluit chiar la locul unde se afla îngropat capul Botezătorului Ioan. Dorind să-și zidească o chilie și o bisericuță, el a săpat adânc și a descoperit un vas de pământ în care se afla un cap. Prin descoperire dumnezeiască a aflat că este al lui Ioan Botezătorul. Când s-a apropiat însă de trecerea la cele veșnice, spre a nu fi găsit și pângărit de păgânii ce se înmulțiseră în zonă, el l-a luat și l-a ascuns din nou în pământ, în același loc.
Capul Sfântului Ioan Botezătorul a fost prezent aici până în vremea Sfinților Împărați Constantin și Elena, când Sfântul Ioan Botezătorul s-a arătat unor doi călugări și le-a poruncit să dezgroape cinstitul său cap. Aceasta e socotită cea dintâi aflare a sfântului cap.
În vreme ce călugării călătoreau cu capul sfântului într-un sac, au întâlnit un olar și i-au dat acestuia să ducă sacul. Din cauza lenevirii lor, Sfântul Ioan i-a cerut olarului să fugă de cei doi călugări. Ajuns acasă, olarul s-a bucurat de multe binefaceri datorită prezenței capului prorocului. Când și-a simțit sfârșitul, olarul a pus capul sfântului într-o raclă și l-a dăruit surorii sale. Racla va ajunge în grija lui Eustatiu, un monah arian, care locuia într-o peșteră. Multe minuni se vor petrece la această peșteră. Din nefericire, Eustatiu spunea că datorită puterilor sale sunt prezente minunile, oamenii neștiind ce ascunde în peștera sa. După un timp, Eustatiu, știind că va fi trimis în exil, îngroapă capul Sfântului Ioan Botezătorul.
Peștera va fi locuită de niște monahi credincioși, care vor ridica în apropierea ei o mănăstire. În anul 452, arhimandritul Marcel, starețul acelei mănăstiri, a văzut un foc mare la peștera de lângă orașul Emesa, în timpul cântării psalmilor. Așa a aflat, în chip minunat, capul sfântului. Aceasta este socotită a doua aflare a cinstitului cap al Botezătorului.
În timpul luptei împotriva sfintelor icoane, capul Sfântului Ioan a fost îngropat la Comane, de unde a fost adus în Constantinopol, de către Sfântul Ignatie (860), în vremea împăratului Mihail. Aceasta este cea de-a treia și cea din urmă aflare a cinstitului cap, potrivit creștinortodox.ro.
