România are parte, în sfârșit, de o imagine impecabilă pe plan extern: suntem reprezentați de o doamnă care ar trebui să fie oglinda noastră, vocea noastră, chipul nostru diplomatic. Da, mă refer la Oana Țoiu, ministrul de Externe din partea USR, care a reușit performanța de a transforma o simplă emisiune la TVR Info într-o demonstrație publică despre cum nu se vorbește atunci când reprezinți o țară.
Cu doar o zi înainte de întâlnirea istorică dintre președintele ucrainean și Donald Trump la Casa Albă, șefa diplomației române a oferit o lecție de spontaneitate: l-a botezat pe Volodimir Zelenski „Vladimir” și, pentru diversitate, i-a mai și stâlcit numele de familie. Totul condimentat cu dezacorduri și fraze care s-au pierdut undeva între început și sfârșit.
Să ne amintim câteva mostre de măiestrie lingvistică, poate înțelegem ceva – să luăm aminte:
„Sunt de acord cu un anume tip de ambiție care crește în aceste zile față de prezența României. Cred că este preferabil unei atitudini care a fost prezentă mai mulți ani de zile de a accepta un rol, încerc să-l definesc într-un fel politicos”.
„România este printre țările care ARE și trebuie să continue o poziție fermă pe o Uniune Europeană puternică”.
„Noi, la nivelul Uniunii Europene, împreună cu președintele Vladimir Zelenski, nu am agreat încă această miză, și anume trecerea direct la acordul de pace fără a cere în continuare încetarea focului”.
„Perspectiva noastră și prespectiva președintelui Vladimir Zelenski este că este improbabil să se ajungă rapid la un acord dacă cerințele sunt multiple și complexe”.
„Există o deschidere din partea liderilor europeni și a lu Vladimir Zelinske de a discuta și despre durata negocierilor”.
Aceste replici, care ar putea fi puse la loc de cinste într-un manual de „cum să-ți faci țara de râs în direct”, ne ridică inevitabil întrebarea: ce gândesc străinii când discută cu dânsa? Cum percep imaginea României atunci când ministrul nostru de Externe transformă numele președintelui ucrainean într-o loterie fonetică? Totuși, e omul momentului, numele lui e pe buzele tuturor, iar tu, ca diplomat, nu îl știi. Trist.
Într-un fel, totul se leagă: pentru că o asemenea „performanță” nu e singulară în politica noastră. Nu e greu de imaginat că doamna Țoiu se înțelege de minune cu cealaltă mare speranță a scenei publice, Ana Maria Găvrilă, care, la fel, știe să cucerească audiența cu vorbe „măiastre” și idei memorabile. Un adevărat duet al reprezentativității.
Asta e diplomația noastră: un spectacol de improvizație lingvistică, servit cu încredere și zâmbet, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. România are voce pe scena internațională, doar că… uneori e o voce care se încurcă în propriile cuvinte.
…Și este vârful de lance din USR.
Vasile Petrovan
