În Maramureșul tradițional, cânepa nu era simbolul unui viciu. Poveștile culese de la localnici din Suciu de Sus reconstituie un univers uitat, unde pânza de cânepă era mai valoroasă decât orice stofă industrială. După cules, aceasta era întinsă la uscat pe garduri, care se umpleau astfel de materiale pregătite pentru a fi transformate în pânză, saci și alte obiecte utile în gospodărie.
Informații interesante aflăm de la Centrul Culturii Tradiționale Maramureș:
„Sămânam cânepă, nu s-o știut atunci de drog, să făce pânză. Era o plantă înaltă, de 2 feluri, de primăvară și de toamnă. Cea de primăvară să culege prin iunie, trebuia să te legi la gură, că atata era de tare, că iute te bășicai pă la gură. Erai amețât când culegei, mai stătei la aer și iară te băgai și mai culegei. Era drog în ea, da nu să știé atuncea. Te îmbătai de cap când o culegei.
O rotunză la capite și o smulgé de acolo, o făcé pănuși și o băga în baltă tri săptămâni. Era o baltă anume păntru cânepă și puné ptietrii pă ié și o lăsa acolo. Și o puneu la uscat pă gard și apoi să melița. Tătă lumea usca deodată, tăte gardurile erau pline. Și să melița că erau pozdăriile alea groasă ca degetu. După ce să melița, apoi să hecela. Și erau doi teptini cu care trăje și ieșea al doilea rând de fuior, mnijlocele li să zâcé la acele.
Primu era fuioru, apoi mijlocelele și apoi hăbucii, câlții. Din câlți făceu saci, strecuri la brânză, cenușere, în care puneau cenușa când înmuiau hainele pentru spălat. Din mijlocele făceu lipideauă.
În cânepa de toamnă era sămânța, să culegé, să rotunzé și să punea cap la cap și să ținé două săptămâni până să puté scutura. Sămânța o întindé ca să să uște, ca să aibă iară pă anul viitor ca să samine. Cânepa să sămâna în grădina omului, nu la peminte, la hotar, că la cânepă îi trebuie loc bun. (Culeasă de la Otilia Cosma, Suciu de Sus, martie 2025) – scrie Corina Isabella Csiszár.
Foto – Marius Marian
