Share
A fost târnosită biserica nouă a Mănăstirii Lăpușul Românesc – Ruoaia

A fost târnosită biserica nouă a Mănăstirii Lăpușul Românesc – Ruoaia

Duminică, 22 iunie, a Sfinților Români, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale și a credincioșilor lăpușeni, la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” din Lăpușul Românesc, unde a târnosit biserica nouă a mănăstirii, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și a rostit cuvânt de învățătură.

„Este un eveniment mare și sfânt, un eveniment plin de semnificații, un eveniment, am putea spune, istoric, pentru că, iată, mănăstirea noastră de la Lăpușul Românesc, Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului”, a îmbrăcat haină de sărbătoare, pentru că s-a zidit o biserică mare și frumoasă, ctitorie pentru veșnicie.

Și astăzi Sfânta Mănăstire este așezată în locul unde a fost vechea vatră a satului în secolul 14, și, când satul s-a mutat, aici a ființat, după mutarea satului, o mănăstire străveche, de secolul 15-16, care nu se știe în ce condiții a dispărut. Probabil la 1761, când au dispărut cele 150 de biserici și mănăstiri din Transilvania, datorită persecuțiilor care au fost asupra monahilor ortodocși în acea perioadă. Iată că mănăstirea a reînviat, cu binecuvântarea în Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Justinian. În 1994, propriu-zis, s-au făcut primele demersuri.

Părintele întemeietor, preotul Nicolae Giurgiu, ajutat de celălalt preot, părintele Serafim Man, împreună cu credincioșii, au cerut binecuvântare să reînvie această mănăstire. Reînvierea ei, propriu-zis, a început în 1995, când au venit de la Mănăstirea Gai două măicuțe, maica Magdalena Drăguș, cu sora ei Iustina Drăguș, plecată între timp la Domnul, Dumnezeu să o odihnească, și au început o muncă de jertfă și multă osteneală, multă neodihnă, ca să dăruiască acestei localități, acestei părți a Eparhiei, din protopopiatul Lăpuș, să dăruiască o oază de liniște. În 2004 am sfințit biserica ce s-a construit inițial într-un pinten de deal, biserică de lemn în stil maramureșean. Am sfințit biserica de lemn, apoi s-a continuat cu ansamblu monahal, de mare frumusețe, locul este o frumusețe paradisiacă, și, în cele din urmă, după ce s-a construit casa monahală, turnul clopotniță, trapeza și casa de oaspeți, Altarul de vară, neodihna măicuțelor a dus la ctitorirea unei noi biserici, pentru că se impunea biserică de zid.

Da, așa a rezultat această biserică minunată în stil neoromânesc, ctitorie pentru veșnicie. A început în 2017 biserica, am pus piatra de temelie, și, iată, în mai puțin de opt ani, șapte ani de zile, biserica a fost ridicată, repet, de o frumusețe neoromânească deosebită, iar astăzi, fiind un soroc, fiind 30 de ani de la venirea măicuțelor și, propriu zis, de la întemeierea mănăstirii, am socotit că este momentul să facem acest eveniment, să sfințim altarul nou zidit și catapeteasma, urmând să continue cu lucrarea de pictură și înfrumusețarea ei. Deși astăzi am sfințit exteriorul, altarul nou zidit și catapeteasma, ca să pecetluim cei 30 de ani de existență cu un eveniment deosebit, Îi dăm slavă lui Dumnezeu pentru tot ce s-a realizat aici.

Avem recunoștință și nu uităm pe cei ce au plecat la Domnul aici și au pus inima și sufletul: domnul inginer Grigore Buda, plecat și el prea devreme la Domnul, care a lucrat și la Mănăstirea Rohia, mulți ani, și la Catedrala noastră episcopală din Baia Mare, și îl pomenim ca pe unul dintre ctitori. Părintele Serafin Man, starețul de la Rohia și duhovnicul Țării Lăpușului, a îndrumat obștea de măicuțe multe vreme și, în cele din urmă, iată, că lângă cei care au ctitorit acum, îi amintim și pe cei ce s-au mutat la Domnul, dar care au parte din inima și sufletul lor zidite în această mănăstire. Am făcut acest eveniment să fie mai frumos. Părintele Arhimandrit Macarie Motogna a editat o broșură, ca să fie marcat evenimentul și s-au făcut toate după bună rânduială. Am făcut și un act aniversar, am emis un act aniversar, care s-a citit în fața credincioșilor.

Ne bucurăm din suflet că autoritățile locale, prin doamna actual primar, au găsit de cuviință să modernizeze drumul. O astfel de mănăstire trebuia scoasă din izolare. Lângă mănăstirea care beneficiază de modernizarea drumului sunt și familiile care se găsesc pe această vale, Ruoaia îi spune la această vale, la acest loc. Și, deci, se lucrează minunat, se lucrează în armonie biserica, monahismul și autoritățile locale, personalitățile culturale.

Toată lumea este prinsă în bunul mers al comunităților noastre și al vieții poporului român cel drept credincios și iubitor de Hristos. Ne-am oprit, de asemenea, la cele trei familii care au avut parte de o mare încercare, și anume un incendiu cea cuprins cele trei case și ne-am oprit să îi mângâiem, gândind, promițându-le și angajându-ne ca, prin proiectul nostru eparhial, „Construiește o casă, zidește suflete” sectorul social-filantropic, împreună cu Protopopiatul Lăpuș, împreună cu mănăstirile, parohiile și mănăstirile din această parte și cu autoritățile locale, să-i ajutăm să revină la starea de firesc și normalitate și să le mângâiem durerea tragică prin care au trecut, văzându-și bunurile mistuite de flăcări.

De altfel, gândul meu către Părinții Bisericii, slujitorii Sfintelor Altare, este acesta: cea mai convingătoare pastorație în vremea noastră este suferința umană, alinarea suferinței umane, a singurătății, a abandonului, a bolii, a nedreptății, a tuturor încercărilor, dramelor și tragediilor prin care trec familiile, prin care trec persoanele, prin care trec comunitățile de credință. Să ne ajute Dumnezeu ca, așa cum ne bucurăm acum de solemnitatea evenimentului, să facem bucurie și acestor familii greu încercate și să arătăm că Dumnezeu nu le-a părăsit. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”, a precizat Preasfințitul Părinte Episcop Iustin.

Târnosirea bisericii noi

Noua biserică a Mănăstirii Lăpușul Românesc cu hramurile „Nașterea Maicii Domnului” și a „Sfinților Români” a fost zidită între anii 2017-2025, de către obștea mănăstirii, în frunte cu stareța Stavrofora Maria Magdalena Drăguș (1995-prezent), alături de sobrul mănăstirii: monahia Filoftea Roman – economă (2016-prezent), monahiile: Minodora Vasiac – secretară, Paisia Costenar, Sebastiana Todoran, Antonia Petreuș, Ecaterina Tomșa, Teofana Filip, rasofora Nectaria Tomșa și sora Maria Pop.

Punerea pietrei de temelie a noii biserici și sfințirea locului de biserică au fost făcute, în anul 2017, de către Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului. Între anii 2017-2022 s-a zidit și s-a acoperit, în anul 2023 s-a tencuit interiorul, s-a montat pardoseala, precum și sistemul de încălzire, iar în anul 2024 s-a tencuit exteriorul sfântului locaș. Iconostasul și mobilierul au fost sculptate de Viorel Mihiș din localitatea Baba.

Toate acestea s-au făcut cu ajutorul credincioșilor, între care amintim sprijinul deosebit al domnului Inginer Grigore Buda – constructor, al domnului Nicolae Neamțu – arhitect, al domnului Florin Buda – inginer constructor, al domnului Gavril Matei – director NordTec Brașov, familiei inginerilor Maria și Daniel Ludușan și a regretatei doamne Prof. Aurora Pușcaș.
Cu prilejul fericit al târnosirii, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a dăruit sfântului locaș hramurile „Nașterea Maicii Domnului”, unul din hramurile mănăstirii, și „Duminica Sfinților Români”.

Târnosirea a fost făcută după toate regulile Bisericii Ortodoxe, prin miruirea exteriorului, sfințirea catapetesmei și punerea Sfintelor Moaște de Sfinți Mucenici în piciorul Sfintei Mese și a Documentului de sfințire, prin punerea în cele patru colțuri ale Prestolului a Sfintelor Icoane ale Sfinților Evangheliști Matei, Ioan, Luca și Marcu și înveșmântarea Sfintei Mese cu podoabele necesare.

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie Arhierească

Un sobor numeros a slujit la târnosire, cât și la Sfânta Liturghie, din care au făcut parte Arhim. Dr. Casian Filip, vicar eparhial, Arhim. Dr. Macarie Motogna, exarhul mănăstirilor și schiturilor și starețul Mănăstirii Rohia, Pr. Dr. Florin Stan, protopopul Lăpușului, Pr. Cornel Mihai Gheduțiu, secretar protopopesc, Pr. Ioan Pop, consilier eparhial onorific, Protos. Iosif Petra, egumenul Mănăstirii Dragomirești, Protos. Mihail Bud, starețul Mănăstirii Budești, Pr. Ioan Ferenț, slujitor la mănăstire, Pr. Eugen Buga, slujitor la mănăstire, Pr. Daniel Brisc – Lăpuș II, Pr. Ioan Maris – Lăpuș I, Protos. Gavril Miholca – Mănăstirea Rohița, Pr. Ionuț Puicar – Suciu de Sus, Pr. Ioan Pop – Poienile Izei, Pr. Mariș Vasile din Constanța, Pr. Florin Ioniță tot din Constanța, Pr. Nicolae Muntean din Dej, Pr. Petru Muntean din Vadu Anei, Boinești, județul Ilfov, Protos. Visarion Pașca de la Mănăstirea Florești, Pr. Ionuț Sadoveanu din Stejera, Pr. Neicu Andrei din Tg. Ocna, Bacău, Pr. Ioan Muntean din Bacău, Protos. Siluan de la Mănăstirea Dobric, Pr. Oliver Cosma din Simeria, Deva, Protos. Gavril Pop de la Mănăstirea Piatra Fântânele, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, consilier eparhial pentru administrarea Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” Baia Mare, Arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, iar la priceasnă a cântat Maria Gheduțiu, elevă în clasa a IX-a.

Cuvântul de învățătură

Un bogat și cuprinzător cuvântul de învățătură a rostit Preasfințitul Părinte Episcop Iustin rostit despre Sfintele Evanghelii ale duminicii, a Sfinților Români, despre chemarea primilor Apostoli de către Mântuitorul la propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu și despre lumina faptelor bune și mărturisirea lui Hristos.

Momentul aniversar

După cuvântul de învățătură a urmat evenimentul marcării a 30 de ani de la reînființarea acestei mănăstiri, care a constat în citirea Actului Aniversar, care să rămână document peste ani a jertfei depuse de maicile de aici pentru înălțarea unui locaș de închinare plăcut lui Dumnezeu. Citirea Actului aniversar a fost făcută de Arhidiaconul Vlad Verdeș.

Cu această ocazie, a fost tipărită și Monografia-album Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” Lăpuș, Ruoaia, tipărită la Editura „Lumea Credinței” și Editura Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, prin osteneala Maicii Stavrofore Maria Magdalena Drăguș și sub coordonarea Preacuviosului Arhim. Dr. Macarie Motogna, exarhul mănăstirilor și schiturilor și starețul Mănăstirii Rohia. Ea a apărut în cadrul proiectului eparhial „Nicio mănăstire fără monografie” , inițiat de Întâistătătorul Eparhiei.

Ea redă pașii decisivi și greoi a devenirii locașului de închinare ca locaș de mântuire, ridicat prin efortul fizic al obștii monahale, în frunte cu maica stareță.

Tot ca un moment important a fost confecționarea unei plachete aniversare, care a fost înmânată preoților și maicilor prezente.

Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a primit din partea obștii monahale, pentru muzeul eparhial, o icoană a Bunei Vestiri și un coș cu flori.

În numele obștii monahale, a adus mulțumiri Preacuviosul Arhimandrit Macarie Motogna, informează Andrei Fărcaș – redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”

Foto: Arhid. Vasile Pop – consilier eparhial pentru protocol

 


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.





Lasă un comentariu