Patru persoane au ajuns la spital după un accident cu un autoturism și un microbuz
Un accident s-a petrecut astăzi după-amiază pe DJ 182B, în Remeți pe Someș. În evenimentul rutier au fost implicate un microbuz și un autoturism.
”Pentru gestionarea situației de urgență au fost alocate o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare, echipajul de Terapie Intensivă Mobilă, trei echipaje de prim ajutor SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Maramureș”, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență.
Potrivit sursei citate, în microbuz se aflau cinci persoane, iar în autoturism doar șoferul, care a trebuit să fie descarcerat.
Patru răniți au fost duși la spital de către echipajele medicale. Celelalte două persoane implicate în accident au refuzat transportul la unitatea medicală. (T.S.)
Citește și













