Vacek – proză de Marian Ilea (XXI) - 3 ore în urmă
„De Moș Nicolae”: Glasuri curate de copii au umplut Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare - 4 ore în urmă
Dominic Fritz și „bugetul curcubeu” - 5 ore în urmă
Sorana Cîrstea se retrage din tenis - 5 ore în urmă
Cadou de Moș Nicolae pentru micii pacienți: Dr. Alina Nistor se alătură echipei Spitalului Municipal Sighetu Marmației - 5 ore în urmă
6 decembrie – Sărbătoarea populară Moș Nicolae (Sânnicoară) - 6 ore în urmă
A fost lansat noul site al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului - 6 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș – 6 decembrie 2025 - 7 ore în urmă
Maramureșenii au dat culoare celei de-a III-a ediții a evenimentului „România 1000” - 17 ore în urmă
Victorie la 20 de goluri diferență a „tricolorelor” în al doilea meci din grupele principale ale Campionatului Mondial - 17 ore în urmă
Sute de credincioși au participat la hramul mic al Mănăstirii Rohia
Vineri, 25 aprilie, de sărbătoarea închinată Maicii Domnului – Izvorul Tămăduirii – Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, Protopopiatul Lăpuș, înconjurat de un impresionant sobor de preoți și diaconi, cu ocazia serbării celui de-al doilea hram al lăcașului monahal.
„Hramul mic al Mănăstirii Rohia, sărbătoarea Maicii Domnului, Izvorul tuturor darurilor și a tămăduirilor, care se ține în vinerea luminată a fiecărui an. Săptămâna Luminată în vinerea de după sărbătoarea Învierii Domnului a fost o sărbătoare intensificată ca și cinstire de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Justinian, încă de când era stareț al mănăstirii.
Apoi, din 1973, când a mers Episcop Vicar la Cluj, din acel an a venit în fiecare an și a devenit o sărbătoare asemănătoare cu hramul mare al mănăstirii, Adormirea Maicii Domnului. Se adună poporul mult la acest hram. Mai cu seamă că această sărbătoare este pentru mângâiere și vindecare. Credincioșii și mai ales mamele vin cu multe rugăciuni, cu dorințe și cu suferințe să-și tămăduiască pe cei bolnavi, pe cei ce au nevoie de ajutorul, ocrotirea și vindecarea Maicii Domnului.
În 1976 l-am întâlnit eu, personal pe Preasfințitul Justinian, prima dată la această sărbătoare, când aveam 14 ani. La anul, când vom sfinți biserica mănăstirii și ansamblul monahal restaurat, vor fi 50 de ani, o jumătate de secol de la acel moment care mi-a schimbat viața și m-a făcut să doresc să vin la Mănăstirea Rohia ca să slujesc Maicii Domnului. Este mănăstirea cea mai importantă ca ținută duhovnicească. Este mama tuturor mănăstirilor care s-au întemeiat și unele reîntemeiat, că au fost distruse la 1762 vetrele monahale ortodoxe și pe vatra pe care au existat ele s-au întemeiat altele. Aceasta Rohia are la anul un secol de la sfințirea primei biserici și de aceea noua biserică am socotit cu părinții să o sfințim la un secol de centenar, să fie centenarul Mănăstirii Rohia.
Dăm slavă Lui Dumnezeu și mulțumim Maicii Domnului pentru toate darurile pe care le-a revărsat asupra poporului lui Dumnezeu, pentru minunile și vindecările care le-a făcut din icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, cu Maica Domnului Îndurerată.
Este icoana Maica Domnului de la Cruce și aici este Icoana Maicii Domnului de la Rohia, care vindecă toate durerile și alină toate necazurile și suferințele credincioșilor, a familiilor și a poporului lui Dumnezeu. Pentru toate acestea, mulțumim cu recunoștință și ne așezăm în brațele Maicii Domnului, rugând-o să ne ocrotească, să ne întărească, să ne lumineze, să ne povățuiască și să ne vindece de durerile sufletești și trupești și să ne dăruiască mântuire sufletească nouă tuturor. Hristos a Înviat!”, a spus PS Iustin.
Sfânta Liturghie Arhierească
Din soborul slujitor au făcut parte Arhim. Dr. Casian Filip, vicar eparhial administrativ, Arhim. Dr. Macarie Motogna, starețul sfântului locaș și exarhul eparhial, Pr. Adrian Mihali, consilier eparhial administrativ, Pr. Ionuț Todorca, consilier eparhial cultural, Pr. Andrei Emil Pop, inspector eparhial, Protos. Ioil Nicoară, starețul Mănăstirii Dealu Mare, Protos. Iosif Petra, egumenul Mănăstirii Dragomirești, Pr. Vasile Hatos din Rohia, Pr. Gheorghe Pop din Fântânele, Pr. Nelu Cozma din Văleni, Pr. Ionuț Clep din Vima Mică, Pr. Adrian Pop din Cărpiniș, Pr. Dumitru Iuga din Săcel, mulți alți preoți invitați, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, consilier eparhial pentru administrarea Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” Baia Mare, Arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, dirijat de Florian Vois, iar la priceasnă a cântat solista de muzică populară Andreea Ghițiu, fiică a satului Rohia.
Cuvântul de învățătură
Din cuprinzătorul cuvânt de învățătură rostit de Preasfințitul Părinte Episcop Iustin credincioșii au putut reține lucruri fundamentale despre Învierea Domnului, despre post și rugăciune, despre moarte și Învierea din morți a Mântuitorului, despre Icoana făcătoare de minuni „Maica Domnului îndurerată” de la Mănăstirea Rohia, despre Săptămâna Luminată, în care suntem, despre preoție, despre praznicul Izvorul Tămăduirii și cum a devenit hram al mănăstirii.
Distincții
Două distincții a acordat Preasfințitul Părinte Episcop Iustin în această zi de hram: fostul prefect al Maramureșului și subprefect în funcție Rudolf Stauder a fost distins cu Ordinul „Crucea Justinian Arhiepiscopul” pentru mireni, iar cunoscuta interpretă de muzică populară Andreea Ghițiu, fiică a satului Rohia, a primit din partea Întâistătătorului Eparhiei Crucea „Nicolae Gherman” întemeietorul Mănăstirii Rohia, informează Andrei Fărcaș – redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”
Foto: Arhid. Vasile Pop – consilier eparhial pentru protocol / Raul Dolha














