Luni dimineață, Ierusalimul fremăta în lumina blândă a primăverii. Pelerinii urcau în valuri spre Templu, cu inima plină de rugăciune, dar și de mirare. Căci Cel despre care se vorbea în piețe și pe ulițe, Iisus din Nazaret, venise în oraș ca un Împărat smerit, călare pe un măgăruș. Duminică fusese zi de osanale. Dar Luni… a fost ziua dreptății.
Imaginați-vă cum Iisus pășește în curtea Templului și privirea Lui, încărcată de foc și milă în același timp, străbate mulțimea. Ce vede? Nu rugăciune, nu liniște, nu sfințenie. Doar larmă, negoț, cântăriri și vociferări. Mese pline de bani, cupe, animale pentru jertfă, agitație. În loc de închinare, comerț. În loc de smerenie, lăcomie. Și-atunci, cu o hotărâre care oprește timpul, Iisus răstoarnă mesele schimbătorilor de bani. Monedele se rostogolesc pe dalele de piatră. Porumbeii zboară speriați. Negustorii fug, mirați și furioși. Iisus strigă, cu glasul Celui ce știe că are doar câteva zile rămase:
„Casa Mea se va chema casă de rugăciune, dar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari!”
Este momentul în care blândețea se transformă în curaj. Este clipa în care dragostea devine sabie împotriva ipocriziei. Ziua în care Iisus nu mai mângâie, ci trezește. Nu mai tace, ci rostește adevărul cu putere.
Curățirea Templului nu este doar un gest istoric. Pentru noi, este chemarea fiecărui suflet de a-și curăța propria viață de ce e fals, corupt, superficial. Este invitația de a face din inimă un loc sfânt.
Prin urmare, ziua de luni, prima din săptămâna Patimilor, este începutul sfârșitului, dar și începutul unei renașteri. Ziua în care Dumnezeu a cerut nu jertfă, ci curaj și o inimă curată.
Vasile Petrovan
