Ne apropiem de Sfintele Paști, iar în această perioadă gospodinele împrospătează casele cum știu ele mai bine.
Pe vremuri, în satele din Maramureș, în această perioadă, casele se văruiau, cuptoarele se lipeau din nou cu lut, iar ferestrele și ștergarele erau spălate cu migală, în așteptarea celei mai mari sărbători creștine.
„În Postul Paștelui se văruiau pereții caselor, se lipea cuptorul, se spălau ferestrele, ștergarele de la blide.
Socăcița Anuța Mariș (a Talianului), din Vișeu de Jos, își amintește din copilăria ei: „Mama lu tata, înt-o zidere mare de blev cum era demult, puné lut și-un ptic de nisip și apă și făcé așe să poată unge pă gios. Și să puné din colț pă gios și întindé. Trebuia să sie lut agiăgos, mai galbân. Avém noi pă livadă. Și să puné biata în jărunte, îmi pare că și amu o văd. Și întindé. Și aștepta să să poată usca, să-și poată muta lăițâle. Și erau mesă mari de lemn. Și muta dincolo și a doua zî făcé ceie djumătate. Tăți jărunțî erau belițî. Io eram coptilă și mă suiem în cârcă la ié. „Vai, batăr tu du-te jos, di pă mine”.
„Să lipté și cuptioru. Să băga moașa pă vatră ș-o videm cu fața-n sus. Și tăt ungé biata cuptioru-nlontru cu lut. Că era cuptioru cine știe cum făcut, din lut, din văioage, mai primitivă era lumea, da mai sănătoasă. Casa era albăstrâie pă vremea ceie și pă cuptiori dădem cu mesalău, făcem flori. Cuptioru era de culoarea părețâlor, da mai puné un ptic de albastru, să sie mai întins (intens). Și api făce flori cu mesalău. Atâta de fain era. Demult, când erau otiuță de cele mici la ferești, să scoteu și să spălau. Am avut așe ferești numa cu două otiuri”, scrie Corina Isabella Csiszár din cadrul Centrului Culturii Tradiționale Maramureș.
Foto – Daniela Stănoiu
