La patruzeci de zile de la nașterea Domnului sărbătorim ducerea la Templu a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care a fost primit în brațele sale de bătrânul Simeon. Acest fapt istoric este descris doar de Sfântul Evanghelist Luca (cf. 2, 22-39).
Biserica a stabilit ca acest mare praznic să fie sărbătorit în fiecare an la data de 2 februarie pentru că atunci se împlinesc patruzeci de zile de la 25 decembrie, când are loc nașterea după trup a Domnului. Hristos nu avea nevoie de curățire, pentru că S-a zămislit fără sămânță și S-a născut fără stricăciune. Dar El a ținut rânduiala pentru a se spune legii Vechiului Testament. Respectarea legii închinării la templu face parte din taina smereniei Fiului lui Dumnezeu, taină care este chiar de neînțeles și pentru îngeri.
Bătrânul Simeon se roagă lui Dumnezeu pentru a fi eliberat din starea de așteptare a vederii pruncului Iisus rostind aceste frumoase cuvinte: „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor; lumină spre descoperire neamurilor şi slavă poporului Tău, Israel” (Luca 2, 29-32). De altfel, aceasta este cea mai veche rugăciune biblică, al cărei text este folosit și astăzi în cultul creștin-ortodox (spre exemplu, la slujba Vecerniei, la dezbrăcarea sfintelor veșminte de după Sfânta Liturghie).
Interesantă este abordarea ultimelor cuvinte ale Dreptului Simeon și anume faptul că Hristos va fi „lumină spre descoperire neamurilor” și apoi „slavă poporului (tău) Israel”. Desigur, la vremea respectivă orice evreu ar fi fost nemulțumit de cronologia cuvintelor pentru că neamul lui Israel era poporul cel ales și apoi, în al doilea rând, „restul neamurilor”, adică popoarele păgâne. Este o răsturnare profetică și cutremurătoare pentru orice evreu.
Prin urmare, Dreptul Simeon face o rugăciune de eliberare și arată o profeție precisă a felului în care se va desfășura viața lui Iisus Hristos și întreaga viață a bisericii și a creștinismului. Pruncul Hristos va fi lumină și slavă pe care o va aduce tuturor, celor drepți și păcătoși, deopotrivă. Chiar Mântuitorul spune că: „N-am venit să chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă” (Marcu 2, 17).
La templu se mai afla și proorocița Ana, văduvă de 84 de ani, care s-a învrednicit și ea să îl vadă pe Dumnezeu și să spună că este Mântuitorul ei.
Sfântul Atanasie cel Mare spune faptul că și noi trebuie să îl întâmpinăm pe Hristos în cumințenie, în pocăință și în curăție, și în general, în dragostea de Dumnezeu și în iubire față de oameni, pentru că nimeni nu poate să Îl întâlnească pe Hristos Care este adevărata viață.
În acest fel, praznicul Întâmpinării Domnului se face praznic al întâmpinării fiecărui credincios în parte de a-L vedea pe Hristos Care va fi „spre căderea și ridicarea multora!”. Amin.
Pr. Adrian DOBREANU
Citește și
Pr. Adrian Dobreanu: Scurtă meditație la Duminica a 32-a după Rusalii – vameșul Zaheu, pildă de îndreptare
