Ion Petreuș, cel de-al doilea copil al familiei, vine pe lume în 25 august 1945, când fratele lui mai mare, Ștefan, avea deja împliniți cinci ani. El a urmat studiile Școlii generale din Glod, Maramureș și a Școlii Populare de Artă din Baia Mare. Încă de mic copil, a învățat să cânte la fluier, apoi din vioară și din „zongoră”, cum e numită în partea locului chitara obișnuită. În adolescență a început să cânte, împreună cu fratele său Ștefan, la căminul cultural, câștigând și câteva concursuri de amatori. S-a angajat la Ansamblul Folcloric Transilvania pe post de violonist. După aceea, Valeriu Buciu, care era şi impresar, l-a îndemnat să formeze un cuplu pe scenă cu fratele său. Cei doi fraţi, Ion şi Ştefan Petreuş, au cântat împreună, însă nu au fost singurii care au cântat în familie. Ioana şi Pătru, ceilalţi doi fraţi ai lor, au cântat şi ei cu tot atât de mult talent, însă nu au făcut din asta o carieră. Cântecele lor au fost, fără doar şi poate, cele mai cunoscute din repertoriul maramureşean. Nu este român care să nu fi auzit de „Aşa beau oamenii buni” sau „Pântru mândra din Botiza”. După aproape cincisprezece ani de carieră, Ion Petreuș anunța, pe scena Casei de Cultură din Cehul Silvaniei, că apariția lor pe scenă marchează spectacolul cu numărul cinci mii. Activitatea artistică consemnată în notele din numeroasele lor agende, într-un număr impresionant, cuprinde: spectacole pe scene din țară, întreaga lume, recitaluri, festivaluri, filmări, înregistrări dar și participarea la petreceri ce țin de obiceiurile zonei.
Ion Petreuș a decedat, pe 22 iunie 2002, în urma unui accident petrecut în curtea casei, când s-a lovit la cap și a murit apoi la secția Neurochirugie a Spitalului Județean Maramureș. După moartea fratelui său, Ion, în anul 2002, Ştefan Petreuş, cel de-al doilea membru al formaţiei atât de cunoscute, „Fraţii Petreuş”, a continuat să cânte atât cu fiul său, Andrei, cât şi cu nepotul său, respectiv fiul lui Ion, Marinel Petreuş.
Diferit la ei este faptul că nu au „cules folclor”, pentru că ei ai „trăit” folclorul lor. La nunţi, în Maramureş, au loc adesea schimburi de replici între grupuri de fete şi flăcăi, ironizându-se reciproc, prin strigături. Foarte multe sunt improvizaţii, iar la un astfel de eveniment a fost creată de către Ion o strigătură care a rămas celebră, iar acum se potriveşte mai mult ca oricând: „Până cântă Petreuşii/ Nu vă temeţi, nu zin ruşii!”.
Maramureşul a rămas mai sărac, dar are o moştenire bogată prin cântecele lăsate moştenire de cei doi artişti.
Lăcrimioara ZOTA
