Băimăreanca Raisa Vlășan, Premiul I la Concursul Național „Flori în Orașul Florilor” de la Timișoara - 2 ore în urmă
Parohia Ortodoxă Ucraineană din Remeți organizează hramul bisericii, cu prilejul „Duminicii Tuturor Sfinților” - 2 ore în urmă
Bunica Lenuța din Chinteni este sărbătorită astăzi la împlinirea unei frumoase vârste - 3 ore în urmă
Lucrări de amploare pe strada Sebeșului din Baia Mare: intervenții la rețeaua de canalizare până în decembrie - 4 ore în urmă
Cum să mergi cu 102 km/h în localitate și să scapi basma curată - 4 ore în urmă
Festivalul „Nopți de Sânziene” de la Borșa are loc în 23-24 iunie; Un spectacol cu tradiție, magie și bucurie - 5 ore în urmă
Regal folcloric la Șișești: Cântec, tradiție și voie bună la Cetatea Fisculașului pe 5 iulie - 5 ore în urmă
Colegiul Național „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației, locul I în cadrul proiectului GreenUP My School - 5 ore în urmă
Gravimetrul – proză de Marian Ilea (XVI) - 5 ore în urmă
Ciprian Porumbescu, o viață scurtă, o muzică nemuritoare - 9 ore în urmă
Prof. Pamfil Bilțiu a lansat o nouă carte la împlinirea vârstei de 85 de ani și 60 de ani de cercetare a culturii și artei populare
Joi, 11 iulie, în sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare a avut loc lansarea cărții „O istorie a obiceiurilor tradiționale și a teatrului popular din județul Maramureș în imagini”, autori Pamfil și Maria Bilțiu.
Tot în cadrul acestui eveniment, prof. Pamfil Bilțiu a fost aniversat pentru vârstei de 85 de ani și 60 de ani de cercetare a culturii și artei populare.
A fost un eveniment frumos și foarte emoționant.
„Ieri, 11 iulie, 2024, ne-am întrunit la ceas aniversar la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”din Baia Mare, să fim alături de domnul prof. Pamfil Bilțiu, care în 14 iulie va împlini frumoasa vârstă de 85 de ani și 60 de ani de carieră.
Domnul Pamfil Bilțiu a punctat acest minunat eveniment prin lansarea cărții sale „O istorie a obiceiurilor tradiționale și a teatrului popular din județul Maramureș în imagini”, editată la Editura „Ethnologica”, a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, manager prof. Lucian Iluț.
Evenimentul a fost moderat de către drd. etnolog Corina Isabella Csiszár. Au luat cuvântul conf. univ. dr. Delia Suiogan și lect. univ. dr. Natalia Lazăr.
Î
n mod sigur că la nașterea domnului Pamfil Bilțiu, moașa a pus în prima sa scăldătoare flori magice, printre care și busuioc, care să îi poarte noroc, steagul de la nunta părinților săi, ca să fie tot de vază în lume ca steagul, tămâie și agheasmă care să-l ferească de forțele malefice. Și ursitoarele au fost deosebit de generoase cu domnul Pamfil Bilțiu, i-au hărăzit să ajungă un etnolog de talie internațională, folclorist, fotograf, realizator de film etnografic, scriitor și profesor.
La vârsta de un an când nașa i-a întins tava să își aleagă obiectul simbol care să îi reprezinte întreaga viață, în mod sigur domnul Pamfil Bilțiu a ales creionul, cu care a creionat întreaga lume folclorică a județului Maramureș. „Urc un deal, cobor o vale, umblu pe coclauri, mă latră toți câinii” este sintagma care i se potrivește cel mai bine domnului Bilțiu. A cutreierat ținutul acum 60, 50, 40 de ani, cu magnetofonul în brațe, reușind să pătrundă cu empatia sa în inima sătenilor, oameni simpli, reticenți la ideea de nou, dar pe care domnul Pamfil Bilțiu a reușit să-i determine să se deschidă și să-și povestească viața lor, astfel încât, domnul profesor a înregistrat sute de kilometri de benzi de magnetofon, încât ar putea crea o cale ferată de la el și până la Ceruri. Este și redactor și colaborator neobosit al revistei noastre Memoria Ethnologica, mereu prezent cu articole, Colecții de folclor, sugestii și sfaturi, deoarece o revistă se face prin oameni și pentru oameni.
Domnul Pamfil Bilțiu a publicat aproape 50 de cărți, în cei 60 de ani de carieră. Având o colaborare îndelungată cu instituția noastră, din partea întregului Colectiv al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan”, Maramureș, în semn de mare prețuire, a primit o Diplomă de Excelență și o plachetă.
În cariera sa, i-a stat alături Maria Bilțiu, soția sa, originară din Moldova, care l-a însoțit în cercetările sale folclorice și este coautorul mai multor volume și articole publicate.
Domnule Pamfil Bilțiu, vă dorim să aveți o viață lungă, frumoasă, cu sănătate și multe, multe realizări!”, transmite Corina Isabella Csiszár din cadrul Centrului Culturii Tradiționale Maramureș.
Foto: Florin Avram

















