Sărbătoarea Înălțării Domnului face parte din categoria praznicelor împărătești, fiind un eveniment istoric și supranatural contestat științific de oamenii necredincioși pentru că nu poate fi explicat, și, cu atât mai mult, nu poate fi repetat, adică un eveniment unic, ca și Întruparea și Învierea lui Hristos.
În primul rând, Înălțarea Domnului ne demonstrează și ne asigură de faptul că există cu adevărat cer. Unde S-a înălțat Hristos? La cer! Iar aceasta înseamnă că cerul există pentru că Hristos S-a înălțat la cer așa cum El Însuși a făgăduit: „în casa Tatălui Meu multe locașuri sunt. Iar de nu, v-aş fi spus. Mă duc să vă gătesc loc” (cf. Ioan 14, 2). Deci S-a suit la cer pentru ca să ne pregătească fiecăruia dintre noi un loc potrivit.
În al doilea rând, Mântuitorul Iisus Hristos S-a înălțat, ca peste zece zile de la acest praznic, Duhul Sfânt să vină în chip de limbi de foc peste Sfinții Apostoli. Astfel, Înălțarea lui Hristos a fost evenimentul care a făcut trecerea lui Iisus de la lucrarea pământească la cea cerească. Pentru că tot ceea ce a avut de săvârșit pe acest pământ a fost împlinit, făcându-Se ascultător față de Tatăl. Iar această ascultare înseamnă atât iubire desăvârșită intratrinitară, adică între Persoanele Sfintei Treimi cât și iubire față de făptura cea căzută, ca și consecință a păcatului originar.
În al treilea rând, Hristos S-a înălțat la cer ca să șadă de-a dreapta Tatălui – locul autorității în preajma Împăratului – și să mijlocească pentru noi: „Hristos, Cel ce a murit, şi mai ales Cel ce a înviat, Care şi este de-a dreapta lui Dumnezeu, Care mijloceşte pentru noi!” (cf. Romani 8, 34). Adică, de acolo de unde este, ne poartă de grijă fiindcă suntem frați ai Aceluiași Tată: „Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.” (Ioan 20, 17).
Ca o scurtă concluzie, chiar dacă Hristos S-a înălțat la cer, nu ne-a lăsat pe noi singuri, ci a păstrat, păstrează și va păstra până la sfârșitul veacurilor o legătură vie cu cei care Îl iubesc și ascultă de Evanghelia Sa: „Şi iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20). Este o jertfă continuă a lui Hristos din cer, pentru cei încă rămași, aici, pe pământ!
Pr. Adrian DOBREANU
Citește și
„Orb, de nu mă vei lumina…” – Cugetări la Duminica vindecării orbului din naștere
