Sâmbătă, 29 iulie, s-au împlinit 111 ani de la nașterea lui Nicolae Steinhardt, botezat în închisoarea comunistă și ulterior devenit monah la Mănăstirea Rohia.
În închisoare, Nicu Steinhardt a fost botezat de Mina Dobzeu, un monah basarabean care l-a primit în patul lui din prima zi în care Steinhardt a fost aruncat în celula supra-aglomerată de la Jilava.
„Părintele Mina, fără a-și scoate mantaua, dă buzna la singura căniță din cameră – e o căniță roșie, cu smalțul sărit, năclăită și respingătoare – și o umple cu apă viermănoasă proaspăt adusă”, rememorează Steinhardt în jurnalul său. „De spovedit, m-am spovedit sumar: botezul șterge toate păcatele. Mă nasc din nou, din apă viermănoasă și duh rapid“.
Nicu-Aurelian Steinhardt s-a născut în 29 iulie 1912, într-o familie de evrei din comuna Pantelimon, județul Ilfov. Tatăl său, Oscar, inginer și arhitect, era veteran decorat din Primul Război Mondial. El l-a învățat curajul.
Despre mama sa, viitorul monah scria că era poreclită „Bunătate”: „Mi-o amintesc dând bucățele de zahăr cailor înhămați la trăsurile care, pe vremuri, își așteptau mușteriii de-a lungul trotuarelor”, spunea Steihnardt, citat de Nicolae Băciuț în volumul „Între lumi”.
La liceu ia avut colegi pe Constantin Noica, Mircea Eliade, Alexandru Paleologu și Dinu Pillat. Deși de religie mozaică, s urmat cursurile de Religie creștină cu Părintele Georgescu-Silvestru.
La 17 ani, frecventa cenaclul „Sburătorul“ al lui Eugen Lovinescu. A debutat sub pseudonimul Antistihus.
În 1959, la 46 de ani, a fost arestat și inculpat în dosarul politic „Noica – Pillat“. A fost o ironie a sorții că a fost inclus în „lotul intelectualilor mistico-legionari“ tocmai el, un evreu care, în ultimii ani, fusese prigonit din cauza etniei sale de către regimul Antonescu.
Refuzând să depună mărturie împotriva foștilor colegi de liceu, Steinhardt a fost condamnat la 13 ani de muncă silnică.
În „Jurnalul Fericirii”, el povestește atât torturile la care erau supuși în închisoare, cât și trăirile spirituale din această perioadă. În închisoare, se ruga lui Hristos să-l ajute să nu-și trădeze prietenii. A fost eliberat la grațierea generală din 1964.
După eliberare, a mers la Schitul Darvari din Capitală, unde a primit Mirungerea și Sf. Împărtășane. A reînceput să scrie enorm și să publice în presa literară. Între timp, căuta să se închinovieze, dar trecutul de deținut politic îi îngreuna împlinirea dorinței.
Înaltpreasfințitul Părinte Justinian Chira și-a asumat primirea lui și l-a tuns monah la Mănăstirea Rohia în 16 august 1980. A primit ascultările de bibliotecar și…. de clopotar. Chiar scria că îi produce o bucurie imensă să tragă clopotele.
Între timp, a continuat activitatea publicistică, dar și ascultările mănăstirești, devenind căutat de mulți pentru sfaturi.
A plecat la Domnul în 29 martie 1989, înainte de căderea comunismului. Imediat după Revoluție, „Jurnalul fericirii”, despre convertirea sa în detenție, a devenit best-seller în România.
Între timp, „Jurnalul fericirii” a fost tradus în italiană, spaniolă, engleză, franceză, portugheză, greacă, maghiară, ebraică și, de curând, și în germană, potrivit basilica.ro.
