Constantin Brâncoveanu, domnul care nu și-a lepădat credința nici în fața morții - 1 oră în urmă
Clipa de natură - 3 ore în urmă
Aur pentru România la Europene! La numai 15 ani, Aniela Tudor este campioană europeană la sărituri - 5 ore în urmă
Noi ne topim, Antarctica îngheață. O planetă care știe să ne amintească de extreme - 5 ore în urmă
Casa Verde se schimbă în 2026: banii merg către baterii, nu către panouri - 6 ore în urmă
Cinci seri de film sub cerul liber, la Sighetu Marmației. MMIFF 2026 vine la Muzeul Satului - 7 ore în urmă
David Popovici a primit oficial distincția pentru cel mai bun înotător european al anului 2025 - 10 ore în urmă
Părintele Constantin Necula revine la Baia Mare pe 21 august - 10 ore în urmă
Motorina s-a ieftinit de azi. În unele benzinării a coborât deja sub 10 lei pe litru - 11 ore în urmă
16 august, Madonna „Regina muzicii pop” împlinește 68 de ani - 12 ore în urmă
2 iulie – Prăznuirea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare
Astăzi, 2 iulie, Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, domnitorul muşatin căruia, pentru sfinţenia faptelor sale, poporul român de pretutindeni îi înalţă, din adâncul conştiinţei sale, un prinos de mulţumire şi recunoştinţă.
În cei 47 de ani de domnie, Ştefan cel Mare a ctitorit 44 de biserici şi mănăstiri pentru războaiele purtate. Ctitoriile erau apoi înzestrate cu pământuri şi împodobite cu Sfinte Evanghelii şi cărţi, cu epitafuri şi veșminte de brocarturi scumpe, cu cădelniţe şi sfeşnice de aur. Dreptcredinciosul Voievod a pus numeroasele victorii nu pe seama iscusinţei minţii sale ci, cu smerenie, pe seama voii şi puterii lui Dumnezeu, care i-a stat mereu alături. Prin numărul mare de mănăstiri şi biserici zidite, atât în Moldova cât şi în Muntenia, Transilvania şi Muntele Athos, Sfântul Ştefan a fost nu numai apărător, ci şi mărturisitor al credinţei creştine.
L-a avut ca duhovnic şi sfetnic pe Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul, de la care a învăţat să fie un om al înţelepciunii şi dreptăţii, al iubirii şi iertării:„Te-am iertat şi toată mânia şi ura am alungat-o cu totul din inima noastră”, scria voievodul, adresându-se boierului său, Mihu, unul din cei care participaseră la uciderea părintelui său.
Ştefan cel Mare a murit pe data de 2 iulie 1504, cronicarul amintind că „l-au îngropat ţara cu multă jale şi plângere la mănăstire la Putna care era de dânsul zidită. Atâta jale era de plângeau toţi, ca după un părinte al lor”.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat la 20 iunie 1992, Sfântul Ştefan fiind sărbătorit în fiecare an, pe data de 2 iulie, potrivit doxologia.ro.














