Tradiții și culoare: La Vișeu de Sus s-au întâlnit trei sărbători – Festivalul Țipțerilor, Sfânta Maria Mare și Ziua Maramureșului - 2 minute în urmă
Absolvenții promoției 2016, împreună din nou după zece ani la Colegiul Național „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației - 12 minute în urmă
Premieră în Munții Rodnei: Sebastian Butcovan a parcurs într-o singură tură toate cele 30 de vârfuri de peste 2.000 de metri - 40 de minute în urmă
Pintea Viteazul, omagiat la Baia Mare. Bustul eroului maramureșean a fost resfințit - 53 de minute în urmă
Locuri de muncă la Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare - 2 ore în urmă
Felix Florian Mureșan, maramureșean la rădăcini, a ajuns pe Muntele Ararat. Povestea unei ascensiuni dincolo de vârf și altitudine - 2 ore în urmă
Ziua Maramureșului – o sărbătoare a tradițiilor, credinței și identității maramureșene - 2 ore în urmă
Casa de Cultură Baia Sprie găzduiește în această după-amiază vernisajul „Salonului de Vară” - 3 ore în urmă
Maramureșul face un pas important pentru turism: promovare modernă și o nouă strategie pentru atragerea turiștilor - 4 ore în urmă
Razie de noapte în Baia Mare. Amenzi de aproape 10.000 de lei în doar două ore - 4 ore în urmă
Accidente rutiere în Baia Mare și Rona de Jos; Au fost și victime
Aseară, 30 mai, la ora 20.20, polițiștii băimăreni au intervenit la un accident rutier produs pe bulevardul Republicii din municipiu, la intersecție cu bulevardul Regele Mihai I.
La fața locului s-a stabilit faptul că un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani din Baia Mare a intrat în coliziune față spate cu un autoturism condus de către un bărbat de 39 de ani din municipiu.
În urma accidentului rutier a rezultat doar pagube materiale, pentru care au fost eliberate autorizaţii de reparaţie.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero în cazul bărbatului de 39 de ani, iar în cazul bărbatului de 33 de ani, aparatul etilotest a indicat o concentrație alcoolică de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Tot aseară, 30 mai, la ora 20.20, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Sarasău au fost sesizați că s-a produs un accident rutier cu victime în Rona de Jos.
Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de un tânăr de 19 ani din Rona de Sus, pe D.N. 18, în localitatea Rona de Jos, dinspre Sighetu Marmației înspre Rona de Sus, iar la km 77+50 metri, pe o porțiune de drum în curbă, a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de către un bărbat de 32 de ani din Suceava.
La momentul producerii accidentului rutier în autoturism se afla doar șoferul care a suferit vătămări corporale, iar în autoutilitară se aflau șapte persoane, dintre care doar două au suferit vătămări corporale. Cele trei victime au fost transportate de către două echipaje S.A.J. și un echipaj S.M.U.R.D. la Spitalul Municipal Sighetu Marmației în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducatorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatele fiind zero și le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.














