Duminica de astăzi, numită „a Izgonirii lui Adam din Rai”, este o zi tulburătoare și de profundă tristețe, care, după părerea mea, e una din cele două negre și nefericite zile ale umanității, alături de Vinerea Mare, atunci când Mântuitorul nostru Iisus Hristos, judecat pe nedrept, moare răstignit pe Cruce, pentru noi și pentru mântuirea noastră.
Pericopa evanghelică de astăzi, de la Sfântul Apostol și Evanghelist Matei (6, 14-21), chiar dacă este redusă din punct de vedere textual, ne sunt expuse cele mai duhovnicești îndemnuri cu privire la postire. Astfel, la începutul Postului Mare suntem chemați și noi, și vom fi până la sfârșitul veacurilor, să ascultăm de Dumnezeu, de cuvântul Evangheliei, pregustând din Împărăția lui Dumnezeu cea gătită nouă încă de la Facerea Lumii.
Din cauza faptului că protopărinți noștri, Adam și Eva, au mâncat din Pomul cunoștinței binelui și răului – încălcând astfel porunca Creatorului -, au fost alungați din gradina Raiului, însă nu înainte ca Dumnezeu să pună heruvimi „… şi sabie de flacără vâlvâitoare, să păzească drumul către pomul vieţii” (cf. Facere 3, 24).
Nu știm exact cât timp a stat Adam în Rai, dar știm că Dumnezeu vorbea cu el ca și cu un prieten. Totuși, părintele Ilie Cleopa menționează faptul că Adam și Eva au plâns 100 de ani la poarta Raiului crezând că Dumnezeu va reveni asupra deciziei.
Căderea lui Adam nu a fost una radicală chiar daca nu a ascultat porunca lui Dumnezeu, aceea de a nu mânca din pomul cunoștinței binelui și răului. Această consecință a adus blestemul peste toată creația, iar fiecare dintre noi ne-am născut cu păcatul strămoșesc: „că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea” (Psalmul 50, 6). Dumnezeu, la timpul potrivit a trimis un Răscumpărător, pe Însuși Fiul Său, Dumnezeu adevărat și Om adevărat, Care S-a pogorât din cer pentru noi și pentru mântuirea noastră.
Dacă medităm puțin mai mult la însemnătatea zilei de astăzi, ne dăm seama că în fiecare dintre noi există un Adam căzut după lucrarea și măsura faptelor noastre. De asemenea, într-un sens mult mai mai profund și mai duhovnicesc, cu fiecare cădere a noastră ne dezbrăcăm de hainele luminoase ale stării paradisiace, simbolizând pe Adam cel vechi, însă, Hristos, ne îmbracă în Adam cel Nou atunci când ne întoarcem cu fața către Dumnezeu, Tatăl cel iubitor și iertător.
Acesta ar putea fi și concluzia înțelegerii Sfintei Evanghelii de astăzi: postul, alături de fapte bune și milostenie, ne ajută să înțelegem cu adevărat scopul final al omului: dobândirea Duhului Sfânt și mântuirea sufletului. Și aceasta doar dacă ne adunăm „comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică și unde furii nu le sapă și nu le fură!”.
Pr. Adrian Dobreanu
