Final de eră în fotbal. Cristiano Ronaldo spune că se pregătește de retragere - 7 ore în urmă
Constantin Brâncoveanu, domnul care nu și-a lepădat credința nici în fața morții - 8 ore în urmă
Clipa de natură - 10 ore în urmă
Aur pentru România la Europene! La numai 15 ani, Aniela Tudor este campioană europeană la sărituri - 12 ore în urmă
Noi ne topim, Antarctica îngheață. O planetă care știe să ne amintească de extreme - 12 ore în urmă
Casa Verde se schimbă în 2026: banii merg către baterii, nu către panouri - 13 ore în urmă
Cinci seri de film sub cerul liber, la Sighetu Marmației. MMIFF 2026 vine la Muzeul Satului - 14 ore în urmă
David Popovici a primit oficial distincția pentru cel mai bun înotător european al anului 2025 - 17 ore în urmă
Părintele Constantin Necula revine la Baia Mare pe 21 august - 17 ore în urmă
Motorina s-a ieftinit de azi. În unele benzinării a coborât deja sub 10 lei pe litru - 18 ore în urmă
Catedrala Episcopală din Baia Mare a pus la dispoziția credincioșilor peste 15.000 de sticle cu Aghiasma Mare
Vineri, 6 ianuarie, de praznicul împărătesc al Botezului Domnului, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare.
După încheierea Sfintei Liturghii, PS Iustin a ieşit împreună cu soborul şi credincioşii pe esplanada Catedralei, unde a oficiat slujba de sfinţire a Aghiasmei Mari.
Părinții slujitori și ostenitorii Catedralei Episcopale au pus la dispoziția credincioşilor Aghiasma Mare în 15.000 de sticle.
Aghiasma Mare se păstrează nestricată vreme îndelungată, rămânând tot aşa de proaspătă, de curată şi de bună la gust ca atunci când a fost scoasă din izvor. O parte din ea se păstrează în Biserică, într-un vas anume (vasul de aghiasmă, numit şi aghiasmatar), şi e folosită de preot la o mulţime de slujbe (ierurgii). Cu dânsa preoţii stropesc casele credincioşilor şi pe cei ai casei, în ajunul Bobotezei.
Cu Aghiasma Mare se stropesc toate persoanele şi lucrurile care trebuie să fie exorcizate, curăţite şi binecuvântate sau sfinţite, ca de pildă, rânduiala la curăţirea fântânii spurcate, la vasul cel spurcat, la binecuvântarea şi sfinţirea prapurilor, la sfinţirea Crucii şi a troiţelor, a clopotului, a vaselor şi a veşmintelor bisericeşti ş.a.
Aghiasma Mare e folosită, de asemenea, de către arhiereu la sfinţirea bisericilor, a antimiselor, a Sfântului şi Marelui Mir ş.a. În casele credincioşilor, Aghiasma se păstrează la loc de cinste, în vase curate, în care se pune de obicei un fir de busuioc.
Se obişnuieşte să se guste din ea timp de 8 zile la rând mai ales de la Ajunul Bobotezei până la Odovania praznicului, adică până la 13 ianuarie inclusiv. Îndeosebi, cei opriţi de la împărtăşire se pot mângâia luând Aghiasmă şi apoi anafură.














