Diana Iluț a fost numită manager de destinație al OMD Maramureș - 3 ore în urmă
Fetiță de 4 ani, adusă inconștientă la spital. Mama vorbește de un accident, procurorii suspectează o tentativă de crimă - 4 ore în urmă
Activități dedicate Zilei europene a numărului de urgență 112 în Baia Mare - 4 ore în urmă
„Un drum lung, greu, dar plin de sens”: Îndrăgita artistă Daciana Vlad a publicat o carte despre Cimitirul Vesel de la Săpânța - 5 ore în urmă
Serviciul Județean de Ambulanță Maramureș și-a deschis larg porțile pentru elevii Școlii Postliceale „Carol Davila” Baia Mare - 6 ore în urmă
CS Minaur își joacă în deplasare calificarea în Final Four-ul Cupei României - 6 ore în urmă
Toate indiciile arată că CCR va amâna din nou votul pentru pensiile speciale - 7 ore în urmă
În Bontăieni se va organiza „Șezătoarea de altădată”, ediția a III-a - 7 ore în urmă
Trimiși după gratii pentru trafic de droguri de mare risc - 7 ore în urmă
Spectacolul „Fetița cu chibrituri”, o experiență de neuitat pentru spectatorii din Moisei - 8 ore în urmă
Arhid. Adrian Dobreanu: 1 octombrie, Ziua Cântăreților Bisericești
La data de 1 octombrie, Acoperământul Maicii Domnului adumbrește în chip tainic și dumnezeiesc pe Sfinții Imnografi, cunoscuți și sub numele de melozi sau făcători de cântări, imnografia reprezentând arta alcătuirii imnelor folosite în cultul bisericesc.
A cânta lui Dumnezeu înseamnă a te smeri pe tine în fiecare clipă atunci când te afli la strană, cea care este considerată „laboratorul” duhovnicesc al cântărețului precum Sfântul Altar este „laboratorul” preotului; între acestea două trebuie să fie sinergie. Smerirea în cântare este foarte importantă. Atunci când se înfăptuiește acest lucru, Dumnezeu te înalță peste ceruri.
Cântăreții bisericești trebuie să fie acele „chimvale bine răsunătoare” adică „unelte” ale Duhului Sfânt, însă această demnitate îngerească poate fi posibilă numai atunci când aceștia trăiesc în Dumnezeu. Cântăreții bisericești trebuie să aibă o viață aleasă, un comportament duhovnicesc fără cusur, dar se știe faptul că toți oamenii sunt supuși greșelii, fiindcă nu există om fără de păcat.
Muzica bisericească înseamnă și artă iar din acest motiv, precum spune Sfântul Vasile cel Mare „dă strălucire sărbătorilor pentru că prin ea se întipăresc învățăturile mai bine în sufletele oamenilor”. Din acest considerent ar trebui ca toate momentele prezenței la strană să fie adevărate sărbători, de unde să transmitem în duh de rugăciune mesajele dumnezeiești spre inimile credincioșilor.
Anul viitor, 2023, va fi Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți) în Patriarhia Română. Este mai mult decât lăudabilă această inițiativă și dorință de a ne aduce aminte de marii psalți și dirijori de coruri. Din mila lui Dumnezeu, există și la noi în țară mulți psalți valoroși care transmit mai departe psaltichia cea dumnezeiască ucenicilor lor, mai mici sau mai mari, unei alte generații, impregnând muzica Duhului Sfânt spre a aduce roade bune.
Pe de altă parte, există și o criză acută de cântăreți bisericești iar acest lucru este preponderent în majoritatea zonelor țării. Poate atunci când statutul cântărețului bisericesc va fi reabilitat, nu va mai fi această criză, ci vor exista un număr de cântăreți bisericești asemenea numărului de îngeri care Îl slăvesc neîncetat pe Dumnezeu în ceruri.
Să ne rugăm Maicii Domnului și Sfinților Imnografi ca să mijlocească înaintea lui Dumnezeu pentru cei de la strană, dorind mulți ani tuturor cântăreților bisericești de pretutindeni care laudă pe Dumnezeu și pe Sfinții Lui, cu dulce cântare armonioasă!
Arhid. Adrian Dobreanu















