A fost hramul de iarnă al Mănăstirii Moisei - 10 ore în urmă
„Vino și vezi”, la Colonia Pictorilor - 11 ore în urmă
Maia Sandu a fost nominalizată pentru Premiul Nobel pentru Pace 2026 - 11 ore în urmă
CS Minaur încearcă să-și întărească apărarea cu un fundaș de 18 ani - 12 ore în urmă
Hollósy Simon (1857–1918), părintele fondator al Școlii băimărene de pictură - 13 ore în urmă
Trei nominalizări pentru “Tricolorul lunii ianuarie” - 13 ore în urmă
„Easy Step Aerobic”: ateliere de aerobic pentru copii la Centrul Cultural START din Târgu Lăpuș - 13 ore în urmă
Proiectul „Fast Heroes”: prima activitate a reunit școlarii de la Liceul Tehnologic „Traian Vuia” Tăuții Măgherăuș la Biblioteca Orășenească Tăuții Măgherăuș - 14 ore în urmă
Calendarul colectării deșeurilor textile în Baia Mare - 15 ore în urmă
Momentele muzicale și poetice desfășurate la Centrul CASPEV din Baia Mare au stârnit emoție și bucurie celor prezenți - 15 ore în urmă
Zelenski spune că nu mai vrea să mai insiste pentru aderarea Ucrainei la NATO
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că nu mai vrea să insiste pentru obţinerea aderării Ucrainei la NATO, una dintre problemele care au motivat oficial invazia rusă în ţara sa, într-un interviu difuzat de postul american ABC, informează marţi AFP, arată digi24.ro.
„În ceea ce priveşte NATO, mi-am temperat poziţia asupra acestei probleme deja de ceva timp, atunci când am înţeles” că „NATO nu este gata să accepte Ucraina”, a declarat el în acest interviu difuzat luni seara. „Alianţei (Atlanticului de Nord) îi este teamă de tot ce este controversat, (îi este teamă) şi de o confruntare cu Rusia”, a deplâns el.
Zelenski a adăugat că nu vrea să fie preşedintele unei „ţări care imploră în genunchi” pentru o astfel de aderare. Rusia a invadat pe 24 februarie Ucraina şi duce un război în această fostă republică sovietică. Moscova afirmă că vrea garanţii că Ucraina nu va adera niciodată la NATO, alianţă transatlantică ce a fost creată pentru a apăra Europa în faţa ameninţării URSS la începutul Războiului Rece şi care s-a extins apoi progresiv până aproape de Rusia, notează AFP.
Kremlinul consideră ameninţătoare aceste extinderi şi poziţiile militare ale aliaţilor occidentali lângă frontierele ruse. Preşedintele Putin a recunoscut de asemenea, cu puţin timp înainte de a declanşa invazia, cele două „republici” separatiste proruse din estul Ucrainei, în război din 2014 cu forţele militare ale Kievului. Vladimir Putin cere acum ca independenţa lor să fie recunoscută de Ucraina. Întrebat în legătură cu această cerere, Zelenski s-a declarat, în interviul pentru ABC, deschis dialogului. „Vorbesc despre garanţii de securitate. Cred că referitor la aceste teritorii temporar ocupate”, „care au fost recunoscute doar de Rusia”, „noi putem discuta şi găsi un compromis cu privire la viitorul acestor teritorii”, a explicat el, potrivit sursei citate de Agerpres.
„Important pentru mine este cum vor trăi oamenii care se află în aceste teritorii şi care vor să facă parte din Ucraina”, a continuat el, estimând că problema este „mai complexă decât (presupune) pur şi simplu recunoaşterea lor”. „Acesta este un alt ultimatum şi noi respingem ultimatumurile. Trebuie ca preşedintele Putin să înceapă să discute, să înceapă un dialog, în loc să trăiască într-o bulă”, a mai spus Zelenski, mai arată sursa citată în acest articol.















