Grigor Gheorghe din Hărnicești, de negăsit după ce a plecat de la domiciliu - 10 ore în urmă
Handbal: Jocuri de verificare intense pentru Junioarele 1 de la Fabrica de Campioni în compania CSU Oradea - 12 ore în urmă
Succes pentru Academia de Șah Maramureș la Arad Open Grand Prix: Sara Șunea, pe primul loc la categoria Open sub 2150 Elo - 12 ore în urmă
Festivalul Concurs Național „Floare de Colț” de la Sighetu Marmației și-a desemnat câștigătorii - 12 ore în urmă
Opt zile de cultură, muzică și spiritualitate la Baia Mare. Au început „Zilele Sfântul Ștefan” - 13 ore în urmă
Handbalistul băimărean Patrick Ienei se alătură AHC Potaissa Turda în noul sezon competițional - 13 ore în urmă
Tradiții și culoare: La Vișeu de Sus s-au întâlnit trei sărbători – Festivalul Țipțerilor, Sfânta Maria Mare și Ziua Maramureșului - 13 ore în urmă
Absolvenții promoției 2016, împreună din nou după zece ani la Colegiul Național „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației - 14 ore în urmă
Premieră în Munții Rodnei: Sebastian Butcovan a parcurs într-o singură tură toate cele 30 de vârfuri de peste 2.000 de metri - 14 ore în urmă
Pintea Viteazul, omagiat la Baia Mare. Bustul eroului maramureșean a fost resfințit - 14 ore în urmă
PS Iustin a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Șomcuta Mare (FOTO)
În duminica a XXXIII-a după Sfintele Rusalii (a Vameşului şi Fariseului), Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din localitatea Şomcuta Mare, o biserică veche de 135 de ani (1885), în fruntea unui sobor de preoţi şi a rostit cuvânt de învăţătură.
Soborul a fost format din Pr. Nicolae Petruş, protopopul Chioarului, Pr. Adrian Morar, inspector social, Pr. Ioan Ilie Bucşa, parohul lăcașului de cult, Pr. Mircea Câmpean, slujitor, Arhid. Teodosie Bud, consilier economic, Arhid. Ionuţ Todorca, consilier cultural teologic şi comunicaţii media, Arhid. Vlad Verdeş, inspector pentru catehizare și Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul psaltic „Theologos” al Episcopiei, dirijat de Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu. La priceasnă a cântat corul bisericii, dirijat de învățătoarea Maria Coteţ şi fetiţa Eliza Lazăr din clasa a VII-a.
În biserică credincioşii au păstrat distanţarea prevăzută în reglementările statului şi au purtat măşti de protecţie contra infectării cu coronavirus.
Pornind de la pericopa evanghelică a duminicii Vameșului şi Fariseului, Preasfinţitul Părinte Iustin a rostit un bogat cuvânt de învăţătură, unde a vorbit despre începutul perioadei Triodului, despre vameş şi fariseu – ca tipologii umane de creştini, care se roagă în biserică, fiecare separat, s-a oprit apoi la faptele plăcute lui Dumnezeu şi ale semenilor.
„Vameşul s-a întors mai îndreptăţit la casa lui, pentru că şi-a mărturisit păcatele, nu s-a lăudat cu virtuţile. Dumnezeu – care este atotbun, atotmilostiv, ştie tot, vede tot, cunoaşte toate cele ale noastre, suferinţa noastră, necazul nostru şi nedreptăţile noastre, adică tot ceea ce purtăm noi în viaţa noastră, nu va face dreptate aleşilor Săi, care Îl roagă şi strigă la El ziua şi noaptea? De aceea, să nu ne temem, să ne rugăm în continuare lui Dumnezeu, pentru că El este singurul care poate opri nedreptăţile, bolile, asupririle, dictaturile, tot ce înseamnă derapaj de la umanitate şi de la Legile lui Dumnezeu. Sunt multe derapaje în lumea aceasta de la legile omeneşti, de la umanitatea însăşi, care însemnează demnitate umană şi libertate universală. Noi trebuie să ne rugăm. Nu ştim când şi cum va interveni, într-un fel sau altul. El este Cel care ţine în armonie Universul şi armonizează comunităţile, popoarele, lumea, cerul şi pământul. El este Acela”, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.
„De ce a spus Mântuitorul această pildă? Pentru că îi vedea pe unii care se credeau superiori celorlalți. Şi aceştia erau, în special, cărturarii şi fariseii. Aşa ne explică Sfântul Evanghelist Luca: văzând pe unii că se cred deasupra celorlalţi, a spus această pildă ca să-i smerească pe cărturari şi farisei. Ţinta erau cărturarii şi fariseii”, a precizat Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.
Întâistătătorul Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului s-a adresat apoi preoţilor slujitori, amintindu-le de obligaţia lor, după modelul Mântuitorului.
„Terenul de pastoraţie pentru preoţi este suferinţa umană: cei abandonaţi, cei neînsemnaţi, cei singuri, aceştia sunt terenul de pastoraţie al nostru în secolul acesta, pentru că nimeni nu-i bagă în seamă, dar Dumnezeu nu-i neglijează. Iar Dumnezeu lucrează prin slujitorul Său, prin preot; dar și prin oamenii Săi, deoarece sunt mulți creștini care fac lucruri bune”.
Esenţa rugăciunii vameşului păcătos către Dumnezeu a subliniat-o Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin încă o dată, la sfârşitul cuvântului de învăţătură.
„Acest vameş, deşi păcătos, fiind un model de rele pratici, avea conştiinţa că Dumnezeu există, că el nu făcea fără să ştie că greşeşte, că-l vede, că ştie tot, că-i cunoaşte viaţa şi este singurul Care poate să-l ajute şi să-l ierte. Numai Dumnezeu poate. Este foarte important să ştim că este un Dumnezeu în Cer, că vede şi ştie întreaga noastră viaţă şi cu bune şi cu rele, că ştie tot, că reţine, că iartă imediat ce L-am rugat. Vameşul a știut că există un Dumnezeu în cer.”
Cuvinte de mulţumire au adus Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin pentru slujire şi pentru grija duhovnicească pe care o poartă credincioşilor din capitala Chioarului, pentru cuvântul de învăţătură, Pr. Nicolae Petruş şi părintele paroh Ioan Ilie Bucşa, care a dăruit ierarhului, pentru Muzeul Episcopiei, o frumoasă icoană a Maicii Domnului cu Pruncul, informează Andrei Fărcaş, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”.

















