Ploaie de goluri în Liga 5. Într-un meci s-a marcat de 18 ori - 6 ore în urmă
Sorana Cîrstea, show total la Roma! Reușita româncei a făcut înconjurul lumii - 7 ore în urmă
Proiect pentru îmbunătățirea supravegherii și intervenției în ariile naturale protejate din Maramureș - 8 ore în urmă
Mica artistă Sofia Dragoș a lansat cântecul „Nu știu inima cum poate” chiar de ziua sa - 8 ore în urmă
Ziua Familiei va fi marcată și în acest an la Lacul Nistru - 9 ore în urmă
Ansamblul Folcloric Național „Transilvania” vă invită la „Danț la șură de Rusalii” - 9 ore în urmă
Caravana de Sănătate: sprijin medical pentru comunitățile vulnerabile din Baia Mare - 10 ore în urmă
O radiografie în cifre despre finala Cupei României dintre cele două „U”, Cluj și Craiova - 10 ore în urmă
Elevii Colegiului de Arte Baia Mare au descoperit farmecul spectacolelor de operă clasică, la Opera Națională Română din Cluj - 11 ore în urmă
Ora pară la Planetariu, cu SATELIX - 11 ore în urmă
În această duminică: PS Iustin a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare
Duminică, 3 ianuarie, duminica dinaintea Botezului Domnului, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi.
Soborul a fost alcătuit din Arhim. Dr. Casian Filip, consilier eparhial social-filantropic şi misionar şi mare eclesiarh al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Pr. Viorel Bud, Pr. Adrian Morar, Pr. Drd. Claudiu Ciascai, Pr. Ionuţ Pleş, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Ionuţ Todorca, consilier eparhial cultural, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu, dirijorul Grupului psaltic „Theologos”, Diac. Valeriu Vana, Diac. Vasile Petru Pop.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul „Doxologia” al Catedralei, dirijat de Prof. Dr. Cosmin Lauran.
Credincioşii, veniţi în număr mare să se roage au ocupat doar o treime din spaţiul de rugăciune din biserică, marcat special în acest scop, iar ceilalți au ocupat spaţiul din catedrala propriu-zisă, de sus, aflată în faza de pictură, unde au urmărit Sfânta Liturghie pe un ecran mare, iar alții au stat în curtea lăcaşului de închinare.
Preasfiţitul Părinte Episcop Iustin a vorbit pe larg credincioşilor despre viaţa Sfântului Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului în toate, care pregătea venirea Mântuitorului.
„Ioan Botezătorul şi-a îndeplinit rolul şi a pregătit poporul pentru venirea lui Iisus şi pentru faptul că el n-a depăşit cu nimic mandatul pe care i l-a încredinţat Dumnezeu. Pentru că din cei născuţi din femeie niciunul nu este mai mare ca Ioan Botezătorul. Mărturisirea Mântuitorului despre măreţia, sfinţenia şi misiunea lui Ioan Botezătorul: dintre cei născuţi din femeie niciunul nu este ca şi Ioan Botezătorul. S-a născut în mod minunat, a fost Înaintemergătorul Mântuitorului în toate. Toţi proorocii vechi L-au vestit pe Hristos, inclusiv Isaia, cu 600 de ani înainte, dar aceștia n-au avut parte să trăiască momentul împlinirii profeţiei lui. Sfântul Ioan Botezătorul L-a vestit pe Hristos, L-a Botezat şi apoi L-a arătat lumii: Iată, Acesta este despre care v-am spus, vine după mine un bărbat Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-i dezleg cureaua încălţămintei. Acesta este Cel ce vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc. El este Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii. Acestea sunt cuvintele lui Ioan Botezătorul şi de aceea este mare şi cinstit înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor”, a spus în încheiere Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.
După încheierea Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a acordat Ordinul şi Medalia Omagială „Preot Nicolae Gherman” Ramonei Tomoiagă, director general al Maramureş TV, care transmite din luna martie a anului 2020, de când au început restricţiile în biserică, Sfintele Liturghii de la Paraclisul Episcopal, de la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” şi de la alte locaşuri de închinare de pe cuprinsul Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, inclusiv de la mănăstiri, informează Andrei Fărcaş, redactor al revistei „Graiul Bisericii Noastre”.


















