PS Timotei Sătmăreanul s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Carei, cu ocazia hramului Catedralei Ortodoxe (GALERIE FOTO)
Duminică, 25 octombrie (a XXIII-a după Rusalii), Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit Sfânta Liturghie și a rostit cuvânt de învățătură la Catedrala Ortodoxă „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Municipiul Carei, Protopopiatul Carei, cu prilejul sărbătoririi în avans a hramului parohiei.
Din soborul slujitor au făcut parte Pr. Florian Mocan, protopopul Careiului, Pr. Ilie Popa, Pr. Valer Pop – slujitori la acest sfânt lăcaș, Arhid. Dumitru Botiș, inspector social eparhial și Arhid. Gherasim Nap, alături de alți părinți slujitori din parohiile învecinate.
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit întru diacon pe teologul George Cristian Porumb.
La finalul slujbei, părintele paroh a mulțumit ierarhului pentru prezența în mijlocul credincioșilor și i-a dăruit o icoană pictată pe lemn cu chipul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, informează Arhid. Adrian Dobreanu, Responsabil Comunicații Media-online.
















