La 19 noiembrie 1985, Ronald Reagan și Mihail Gorbaciov se întâlneau la Geneva, deschizând un dialog care avea să contribuie la încheierea Războiului Rece, iar exact 41 de ani mai târziu, în aceeași zi de 19 noiembrie, Donald Trump, Vladimir Putin și Xi Jinping discută în China despre viitorul securității mondiale, fără participarea Europei.

Istoria nu respectă un calendar al repetițiilor și nici nu oferă întotdeauna explicații pentru coincidențele sale, dar există date care, privite la distanță de câteva decenii, par să reunească întâmplări cu semnificații neobișnuit de apropiate. Una dintre acestea este 19 noiembrie. În această zi, în anul 1985, președintele american Ronald Reagan și liderul sovietic Mihail Gorbaciov se întâlneau la Geneva, într-un moment în care lumea trăia sub amenințarea unei confruntări nucleare. Exact 41 de ani mai târziu, la 19 noiembrie 2026, Donald Trump, Vladimir Putin și Xi Jinping se întâlnesc la Shenzhen, în China, pentru a discuta despre securitatea internațională, armamentul nuclear și conflictele care amenință stabilitatea lumii. Aceeași dată, aceeași responsabilitate uriașă a puterii, dar împrejurări istorice atât de diferite, încât comparația devine, dincolo de coincidența calendaristică, o posibilă explicație a drumului parcurs de relațiile internaționale în ultimele patru decenii.

În dimineața de 19 noiembrie 1985, la ora 10:20, când Reagan și Gorbaciov începeau prima lor conversație particulară, Europa se afla încă împărțită de Cortina de Fier, iar România făcea parte din blocul politic dominat de Uniunea Sovietică. Cei doi lideri reprezentau sisteme ideologice profund diferite, însă ajunseseră să înțeleagă că rivalitatea militară nu putea continua la nesfârșit fără riscul unei catastrofe. Din acea întâlnire nu s-a născut imediat pacea, dar a început un proces de apropiere care, alături de marile transformări interne ale lumii comuniste și de mișcările democratice din Europa, avea să contribuie la încheierea Războiului Rece.

La 19 noiembrie 2026, Europa este liberă de vechea divizare în blocuri, numeroase state foste comuniste sunt membre ale Uniunii Europene și NATO, iar România aparține ambelor organizații. Cu toate acestea, continentul se confruntă din nou cu un război de mare amploare la granițele sale și cu perspectiva ca unele dintre problemele decisive pentru propria securitate să fie discutate de marile puteri fără participarea sa directă.

Aceasta este, de fapt, deosebirea care merită înțeleasă. La Geneva, în 1985, doi adversari începeau să caute o cale de reducere a confruntării, într-o lume în care influența sovietică asupra Europei de Est era încă o realitate politică și militară. La Shenzhen, în 2026, trei puteri cu interese diferite discută într-un moment în care ordinea internațională construită după Războiul Rece traversează una dintre cele mai dificile perioade ale sale. Absența reprezentanților europeni de la reuniunea trilaterală nu demonstrează existența vreunui acord de împărțire a influenței și nici nu înseamnă că Europa a fost exclusă din toate consultările diplomatice, dar ridică o întrebare legitimă despre capacitatea continentului de a participa la deciziile care îi vor influența viitorul.

Și totuși, dincolo de absența Europei de la masa negocierilor, rămâne o întrebare pe cât de simplă, pe atât de incomodă: dacă cei trei lideri ar hotărî să invite Europa la dialog, pe cine ar suna și, mai ales, cine ar putea vorbi cu adevărat în numele ei? Răspunsul e trist.

Vasile Petrovan

Citește și:

Comasarea primăriilor între certitudini și necunoscute

Lasă un comentariu