România, calificată de pe primul loc din grupă în optimile Campionatului European de minifotbal
Naționala României a învins ieri Georgia cu 3-0 (1-0) și s-a calificat de pe locul 1 din grupă în optimile de finală ale Campionatului European de minifotbal. Au marcat Mircea Popa, Alexandru Bourceanu și Viorel Șaim.
„Tricolorii” au încheiat parcursul din grupa D a competiției care se desfășoară la Bratislava cu două victorii, contra Georgiei și a Angliei, și un egal, cu Spania.
În optimile de finală, România va întâlni mâine, de la 18:30 (ora României), Austria, echipă care s-a calificat de pe locul 3 din grupa F după două înfrângeri, 0-1 cu Azerbaidjan și 0-3 cu Franța, și o victorie cu Italia, 5-0.
România este cea mai titrată dintre participantele la Campionatul European de minifotbal, având în palmares șase titluri continentale și alte trei finale.
Sursa foto: Federația Română de Minifotbal; European Minifootball Federation
Citește și:











