Povestea edificiilor din Baia Mare continuă cu episodul dedicat clădirii situată pe strada Crișan în care astăzi funcționează Grădinița „Ion Creangă”.
***
Monument istoric de arhitectură, Grădinița cu program prelungit „Ion Creangă” de pe strada Crișan nr. 13 figurează pe Lista Monumentelor Istorice (LMI) cu indicativul MM-II-m-B-04441.
Clădirea a fost construită la sfârșitul secolului al XIX-lea (1889-1900) și a aparținut lui Berenczy Kovács Géza care, pe la începutul secolului XX „a donat-o urbei prin testament” [1].
Informația nu este susținută de înscrisurile din cartea funciară (C.F. 1808, B) din care rezultă că în anul 1893 clădirea aparținea Liceului de Fete, probabil tot cu funcțiunea de grădiniță. În anul 1921 imobilul a fost naționalizat de Statul Român. Clădirea a avut în principal destinaţia de grădiniţă. Știm că în anul 1936 a fost deschisă ușa din gangul porții, pentru acces separat la una din sălile grădiniței, iar între anii 1950 şi 1957 încăperile clădirii au fost parchetate.
După anul 1960, clădirii i s-a adăugat partea de la est cu anexe ale grădiniței devenită cu orar prelungit, unde copiii luau masa de prânz și apoi erau duși în dormitoare. Tot acum a fost închisă cu zid și a fost acoperită terasa, care a servit ca scenă în aer liber pentru spectacolele susținute de copii, sub îndrumarea educatoarelor, în timpul sau la sfârșitul anului şcolar.
Strada Crișan, sfârșitul secolului XIX, fotografie
Și coridorul aripii de est a fost închis și acoperit în acea perioadă. De asemenea, a fost degajat beciul de sub camerele de la stradă, în care se intră din gangul porții. Astfel au putut fi adăpostite aici diferite materiale, după zeci de ani de neutilizare.
Subsolul boltit, construit din piatră și cărămidă, ca de altfel și zidurile clădirii, este împărțit în patru încăperi, fiecare având deschiderea într-un coridor. Aerisirea lui se face prin cele patru ferestre mici, protejate de gratii, care dau spre stradă, aflându-se astfel pe fațada principală, bogat ornamentată.
Surprind plăcut vizual ornamente arhitecturale precum cap de leu (mascaron sau mascheron, din lb. italiană, n.n.), motive florale, denticuli și câte un fronton triunghiular.
Clădirea a trecut printr-un incendiu, în februarie 1973, care a produs serioase pagube mai cu seamă la mobilier, dar și la unele încăperi din cele peste 15 câte sunt în total. Instituția a fost scoasă din funcție până la terminarea lucrărilor de reparații, în decembrie același an.
Din informațiile disponibile, Grădinița a fost condusă, între anii 1914 şi 2002, de zece directoare, prima dintre acestea, Izabela Pop (1914-1940), fiind un eminent om de cultură și un educator de excepție [2].
Dr. Viorel Rusu, director,
Lucia Pop, muzeograf,
Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș
Sursa fotografiilor: Colecția de fotografii și cărți poștale ilustrate a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș/Zamfir Șomcutean
Referințe bibliografice:
- Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, Lista monumentelor din Regiunea Maramureș, după localități, decembrie 1963, manuscris, f.a.
- Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, Fișe Analitice de Evidență (FAE) întocmite de muzeograf Traian Ursu.
Citește și
O altfel de istorie a oraşului Baia Mare. Clădiri și edificii cu poveste (X), de dr. Viorel Rusu și Lucia Pop: Casa nr. 14 din Piața Libertății
