Share
România a căzut șapte locuri în clasamentul FIFA. E la un pas de cea mai slabă clasare din istorie

România a căzut șapte locuri în clasamentul FIFA. E la un pas de cea mai slabă clasare din istorie

Naționala de fotbal a României a alunecat șapte locuri în clasamentul FIFA publicat astăzi pe site-ul forului fotbalistic mondial. România a ajuns pe locul 56, aflându-se foarte aproape de cea mai slabă clasare din istorie (de când s-a inventat acest clasament), care s-a înregistrat în 2012, poziția a 57-a.

Naționala culege cumva agurida cultivată în ultimii ani la nivel de federație. S-au tot făcut proiecte chipurile grozave, însă la rezultate suntem cam praf. În rest, avem osanale și aplauze în unanimitate pentru un președinte de federație care își înșiră mandate după cum vrea căciula lui. FRF pare să fi ajuns tarlaua unui arhonda care dă senzația că le știe pe toate. Poate le știe, dar poate în alt film.

Una peste alta, într-o astfel de situație a fotbalului mioritic, parcă îți dă târcoale deznădejdea. Mai că-ți vine să te uiți la acel sport numit curling, în care niște oameni harnici freacă gheața cu simț de răspundere pentru ca „piatra” – sau cum i-o spune ei – duios lansată de cineva să ajungă unde se cuvine. Ce ar putea avea curlingul cu FRF? Luați-o ca pe o alegorie. Răspunsurile, firește, vi le dați fiecare dintre voi  🙂

Tiberiu Sabo

Sursa foto: FRF

Citește și:

Joc prăfuit și încă o înfrângere pe răbojul naționalei


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu