Share
Un mare regizor și un mare film la Teatrul Municipal

Un mare regizor și un mare film la Teatrul Municipal

Înainte de 1989  circula butada: ”cele mai multe filme foarte bune se fac Hollywood, dar cele mai multe capodopere se fac în URSS”. URSS s-a destrămat ca și falnica lui cinematografie, iar capodoperele și-au luat concediu pentru o vreme. La fel ca la noi, a durat ceva până când noii cineaști s-au adaptat la mecanismele economiei de piață, au început să producă și să ia premii la festivalurile internaționale. Unul dintre regizorii de vârf ai noului val rusesc e Andrei Zviaghințev,  care s-a impus chiar de la filmul său de debut, ”The Return”, din 2003. A obținut pentru această peliculă două premii la Festivalul de la Veneția: premiul Luigi de Laurentiis pentru primul film, dar și marele premiu ”Leul de aur”. Pentru ”Loveless” a obținut premiul Juriului la Cannes în 2017, pentru ca în acest an să facă parte din juriu la acest festival.

Dar și  ”Leviatan”, filmul pe care ni-l propune spre vizionare Teatrul Municipal Baia Mare, a fost premiat la Cannes în 2014 pentru cel mai bun scenariu, an în care a mai obținut Globul de Aur pentru cel mai bun film străin și a fost și propunerea Rusiei pentru ”Oscar”. Pelicula deține și un titlu de culoare: film interzis în Rusia (cică) democratică, deoarece e cam anti-Putin. Dar considerentele cinematografice sunt arhisuficiente pentru a nu rata un mare film al unui mare regizor. Proiecția are loc luni, 21 mai, de  orele 19.00, în Sala Mare a Teatrului Municipal. Prețul unui bilet este de 10 lei.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu