Share
„Să aprindem flacăra culturii”: În Baia Mare se organizează evenimente culturale diverse pentru a marca ziua de naștere a marelui poet Mihai Eminescu

„Să aprindem flacăra culturii”: În Baia Mare se organizează evenimente culturale diverse pentru a marca ziua de naștere a marelui poet Mihai Eminescu

„Să aprindem flacăra culturii” este evenimentul pe care îl organizează autoritățile județene în parteneriat cu Ministerul Culturii, pentru a marca ziua de naștere a marelui poet Mihai Eminescu.

Astfel, vineri, 15 ianuarie, de la ora 18.00, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, se va desfășura activitatea culturală „Cu Eminescu în suflet”, care va cuprinde expozițiile de carte „Eminescu în ediții dedicate copiilor”, „Eminescu de la poetic la divin”, „Tezaur eminescian în Colecțiile speciale ale bibliotecii”.

Totodată, vor fi prezentate două materiale video, „Ziua Culturii Române – o sărbătoare a identității noastre naționale”, cel de-al doilea material fiind conceptul unui moment special și anume proiectarea pe fațada clădirii a unui colaj cu imagini ale marelui poet.

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș organizează, de la ora 11.00, conferința cu tema „Manuscrise religioase românești din patrimoniu Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș”.

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș – Secția Școala Populară de Arte va desfășura acțiunea culturală „Impactul liricii eminesciene în muzica folk”, la sediul propriu, începând cu ora 18.00.

Ansamblul Folcloric Național „Transilvania”, de la ora 19.00, va organiza o incursiune în lumea poeziei și a muzicii prin intermediul proiectului „La steaua care a răsărit”.

Având în vedere pandemia generată de virusul SARS CoV-2, toate evenimentele se vor organiza în sistem online și vor fi transmise pe paginile de facebook ale instituțiilor implicate.

Acțiunile care se vor desfășura în aer liber se vor organiza respectând toate prevederile legale impuse în vederea prevenirii infecțiilor cu Covid-19.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu