Share
În acest weekend: Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» vă invită să vă bucurați de „Portretele artei băimărene”

În acest weekend: Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» vă invită să vă bucurați de „Portretele artei băimărene”

În acest weekend, Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» vă invită să vă bucurați de „Portretele artei băimărene”.

Expoziția temporară „Portretul în arta băimăreană”, curator dr. Ioan Angel Negrean, mai este deschisă spre vizitare la sediul muzeului, până în 29 august 2021.

Prezentarea științifică a rezultatelor cercetărilor muzeale asupra reprezentării motivului antropomorf în arta din «Centrul Artistic Baia Mare» a fost realizată de dr. Ioan Angel Negrean. Curatorul expoziției descrie dezvoltarea stilistică a reprezentărilor portretistice generate și/sau intrate în piața artistică băimăreană în secvențe temporale întinse pe o perioadă de un secol și ceva, începând cu lucrări „non–băimărene” – dar aflate în circulație și în colecții private la Baia Mare – din anii premergători actului fundațional realizat de Simon Hollósy, în 1896, și până în contemporaneitatea plastică a anului 1990.

Complementar perspectivei academice, proiectul online Hoinărind prin galerie, căutând viața din spatele chipului pictat, a căutat perspectiva subiectivă asupra portretelor, accentuând mai degrabă latura emoțională decât argumentul autorității. Invitați ai muzeului și-au deschis sufletul și au dezvăluit unde ii poartă cu gândul lucrarea aleasă, starea pe care le-o creează, de ce le place sau ce i-a uimit admirând-o sau chiar căutând informații despre autor.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu