Share
Fain de văzut la Muzeul de Etnografie: Plosca minerească de la 1850

Fain de văzut la Muzeul de Etnografie: Plosca minerească de la 1850

Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș deține multe comori pe care sunteți și dumneavoastră invitați să le descoperiți.

Reprezentanții instituției de cultură ne vorbesc azi despre Plosca minerească de la 1850.

„În întreaga sa existență, omul, prin îndeletnicirile sale primare, agricultura și creșterea animalelor, a dezvoltat un cult al pământului, din care au luat formă concretă toate celelalte: pământul este văzut ca element primordial, generator de viață, dătător de simboluri, experiențe, manifestări, credințe, concepte pe care lumea arhaică, tradițională le-a zugrăvit în numeroase forme de manifestare.

Primele recipiente create de om au fost coșurile împletite, lipite cu lut umed. Din arderea acestor recipiente s-a născut olăria. Suportul de împletitură a dispărut, iar oamenii au învățat să modeleze pereții vaselor din fâșii de argilă moale, suprapuse spiralat, de la baza vasului până spre gura acestuia. Această tehnică arhaică a pus bazele ceramicii și pe teritoriul țării noastre.

Colecția de ceramică a muzeului nostru conține numeroase piese (peste 2600), organizate după categorii funcționale, tehnici de lucru și de ornamentare. Cele mai importante piese din colecție sunt cele pe care specialiștii le numesc vase emblematice. Acestea au constituit probă de examen pentru obținerea titlului de calfă sau meșter. Ele provin din mai multe categorii funcționale. Între vasele emblematice, păstrate în colecțiile noastre, se regăsesc mai multe oale, dintre acestea două sunt nesmălțuite, iar una devine deosebit de valoroasă fiind purtătoarea amprentei sigiliului breslei olarilor din Baia Mare de la 1715.

Valoarea ei este confirmată și de faptul că este un obiect patrimonial trecut în categoria celor ce aparțin Tezaurului României. De fapt muzeul nostru are mai multe astfel de obiecte în colecțiile sale.
Una dintre cele mai frumoase piese ceramice, aparținând acestei categorii, este o ploscă. Vasul a aparținut cu siguranță unei Asociații profesionale minerești și este datat la 1850. Este o ploscă de dimensiuni mari, are formă sferoidală, aplatizată, cu patru urechiușe prin care se trece cureaua de susținere. Vasul se sprijină pe patru piciorușe și este smălțuit, brun închis.

Atrage atenția decorul vasului, el fiind de fapt și cel care a determinat specialiștii să îl considere un vas emblematic. Acesta a fost realizat pe ambele fețe ale vasului, prin sculptarea elementelor pe o fâșie de lut moale, care mai apoi a fost aplicată pe pereții acestuia. Marginea vasului, pe ambele părți, este decorat cu o ghirlandă de frunze, întreruptă în partea superioară, în dreptul gurii, de un motiv astral (soarele). În partea inferioară, se remarcă un coș al abundenței. Între aceste două reprezentări, decorul este organizat în registre. Deasupra coșului se regăsesc trei pocale, din care se ridică doi șerpi încolăciți. Prezența acestui motiv se poate datora faptului că, în credința populară, șarpele este protector al spațiului și al averii. Pocalul central are un însemn heraldic care amintește de stema Austriei, iar cele laterale au alături câte o figură grațioasă feminină, dar și două ciocane încrucișate, simbolul minerilor, regăsit la intrarea în orice mină. Alăturarea celor două reprezentări ne determină să considerăm că figurile feminine sunt, de fapt, reprezentarea Sfintei Varvara, protectoarea minerilor.

Pe cealaltă față a vasului, deasupra coșului abundenței, sunt reprezentați doi soldați, cu săbiile scoase, aflați în poziție de luptă, iar în mijlocul lor regăsim din nou stema Austriei. Prezența soldaților nu trebuie să mire pe nimeni, minele din Transilvania fiind de fapt proprietatea coroanei imperiale.
Faptul că acest vas are inscripționat prin sgrafitare în lutul moale anul 1850, precum și decorul specific, confirmă faptul că vasul a fost creat la cererea unei Asociații profesionale minerești și folosit, cu siguranță, în momente importante din viața acesteia” – povestește muzeograf Oana Teremtuș.

Lasă un comentariu