Share
Eminescu, peregrin prin Maramureș

Eminescu, peregrin prin Maramureș

Zilele trecute, Centrul Cultural Sighetu Marmației a găzduit lansarea cărții ”Eminescu, peregrin prin Maramureș”, autor Nicoară Mihali. Despre carte și autor au vorbit prof. dr. Raluca Lozbă, prof. dr. Ioan Dorel Todea și Lazăr Năsui. În cadrul evenimentului, autorul a vorbit despre Eminescu și prezența lui în Maramureș, iar câțiva elevi au recitat din ultimele creații ale poetului.

“Este o carte interesantă pentru că vine cu demonstrații și cu noutăți, cu un Eminescu mai puțin cunoscut, cel mai important cu Eminescu aflat pe un drum de inițiere pe care l-a făcut în tinerețea lui (probabil) și în Maramureș. Cartea are 168 de pagini, o ediție de lux, însoțită de 24 de ilustrații care reprezintă familia lui Eminescu, cele cinci iubiri pe care le-a avut și oamenii care, se presupune, l-au purtat prin Maramureș. Autorul ne spune că Mihai Eminescu a ajuns în Maramureș pe vremea când avea doar 20 de ani, însoțind o femeie frumoasă, Constanța Dunca de Șieu, și că a participat la Șomcuta la o conferință, după care ar fi ajuns la Moisei, apoi a trecut Prislopul spre Bucovina. În drumul său spre Moldova, Eminescu s-ar fi oprit în Budești, pentru a lua masa la un preot”, precizează prof. dr. Ioan Dorel Todea.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu