Dr. Tiberiu Alexa despre „Tăcerile unui destin așezat sub zodia Artei: RADU V. SUCIU (1956-2023)”

Ne-a părăsit pe neașteptate, surprinzător, pe tăcute, prea devreme, nemeritat de anonim, la începutul făurarului acestei ierni ciudate… Vreme de patru decenii a înnobilat scena publică băimăreană printr-o prezență parcimonioasă dar stenică, cu o discreție caldă, molcomă, animat de venerarea prieteniei nesmintite și generoase, învăluit parcă într-o aură tainică și aristocratic rafinată, care subjuga ceva din eleganța boierească a liniștitelor vremi de altădată… Cumva, părea că destinu-i nu își afla potriveala cu gregaritatea mundană a timpului prezent… Privea înspre lumea dimprejur cu o acută prudență selectivă… O observa îmbrățișând silențios secvențele ce-i binemeritau înteresul creativ, despuindu-le de înveșmântări parazitare și pregătindu-le pentru esențializare, iar ritualul întrebuințării camerei se petrecea prin gesturi calme, răbdătoare și tandre, focalizarea lentilei magice iscând înstăpînirea artistului asupra acelor „felii de existență și realitate” convertite (foto)grafic, mai apoi, în întrupări ale unui univers metaforic secund și alternativ (evident subiectiv și fictional – dar niciodată amăgitor)…

A legat prietenii de poveste cu trei creatori majori ai artei băimărene actuale: Ilie Cămărășan, Mihai Olos și Ioan Marchiș… Cu primii doi probabil că s-a reunit „acolo sus”, ca să reînnoade cine să știe ce tainice colocvii… „Tătuca” a rămas să-i ocrotească amintirea „de aici” de acasă, asemenea altor câțiva dintre noi…

Trecere-i întru istorie i s-a săvârșit în tăcere, cu discreție – cu prea mare și nemeritată discreție. Întrucâtva, la fel i-au fost și petrecerea vieții cotidine, precum și daimoneasca trudă edificatoare care, asemenea unui călăuzitor spirit antic, sârguia la dezvăluirea nevăzutelor imagini din Imaginea cea Mare…

M-a onorat – și i-am răspuns – cu prietenia camaraderească a doi comilitoni și congeneri absolvenți ai liceului băimărean de arte, ce visam la mărețe făptuiri rostite în șoaptă… Așa am avut privilegiul – în urmă cu fix două decenii ! – să-i curatoriez o minuntă expoziție retrospectivă de artă fotografică, la Galeria U.A.P.R. din Baia Mare, în 2003… «Priviți-mă !» – ne-a provocat atunci Radu, oferindu-ni-se cu o generozitate afectuoasă surprinzătoare, pe care nu am mai regăsit-o, apoi, vreodată…

În catalogul eponim pe care i l-am editat (ca număr 9 al proiectului editorial Mica bibliotecă de artă băimăreană), propuneam publicului (și acum – vai ! – postumității…) o cheie de lecturare a lumii sale plăsmuite în alb-gri-și negru… O invoc aici spre nostalgică readucere aminte, și V-o ofer spre revizitare…:

„Radu  Suciu – Convorbiri cu tăcerile privite / Talking with a Silent Sight

După o tăcere prelung exersată, Radu Suciu revine pe simezele băimărene cu selecţia retrospectivă a unei activităţi care s-a săvârşit departe de scena publică vreme de două decenii, cu excesivă discreţie, în ritmuri şi cu pauze alternate, cu productivitate greu de estimat, însă cu o remarcabilă eficienţă şi eficacitate creativă.

Într-un timp istoric precum cel al eternizatei noastre tranziţii contemporane, în care spaţiul scenei publice este sufocat de gălăgia veleitarilor şi efemerelor vedete de un ceas, reţinerile lui Radu Suciu relevă atitudini şi o personalitate mai puţin obişnuite. Încât abia după două decenii de creaţie profesionistă în domeniul fotografiei de artă, artistul se decide să adreseze publicului băimărean provocatoarea chemare «Priviţi-mă !», prezentându-şi 31 de eşantioane dintr-un captivant repertoriu al convorbirilor sale cu tăcerile privite.

În întregul ei, expoziţia construieşte reperele unei realităţi secunde, puternic personalizate. Ea se constituie, de asemenea, într-o pledoarie profundă şi convingătoare în susţinerea virtuţilor creative ale actului de a genera fotografia ca autentic produs de artă superioară, în accepţiunea acelei „high art” pe care istoricul de artă american Marilyn Stokstad o defineşte atunci când subliniază „ (…) credinţa deopotrivă în accesul fotografiei la un adevăr mai înalt (fie el estetic, personal sau social) şi angajamentul faţă de potenţialul formal frumos al finisajului produsului ”, precum şi trecerea, în jurul anilor ’70, de la „ceea ce poate fi numit fotografia de artă superioară [«high art photography» – s.n. T.A.] înspre fotografia de artă deliberat precară, inferioară.”  În raport cu o asemenea scală tipologică, demersurile creative ale lui Radu Suciu se înscriu hotărât în categoria dintâi, în deplin acord cu tabla de valori artistice şi estetice ale modernismului matur.

Cum arată?, ce conţine? şi ce mijloace de limbaj plastic definesc realitatea secundă pe care o inventează artistul? – iată principalele întrebări iscate de spectacolul vizual pe care ni-l propune Radu Suciu prin a sa chemare–provocare «Priviţi-mă !».

Să spunem, mai întâi, că ansamblul expoziţional generează o ilustrare deplină şi bine personalizată a conceptului de «lume–imagine» („the image–world”) despre care Susan Sontag afirma, în 1977, că tinde să înlocuiască «lumea–realitate» din viaţa contemporană. Fotografia de artă zămislită de Radu Suciu articulează realitatea secundă a unei «lumi–imagine» în gri–alb–negru. Este o lume a contrastelor bine temperate, de un echilibru aproape clasic, cu o deplină unitate a timpului şi spaţiului plastic. Rafinamentele vizuale derivate dintr-o catifelare aproape senzuală a tonalităţilor luminii/umbrelor/reflexelor vădesc orizontul armonios, cald, din perspectiva căruia artistul îşi asumă experienţele de viaţă interioară, spiritualizată.

Un observator grăbit ar putea crede că aceste lucrări decupează porţii din realitatea cotidiană. Doar prin excepţie se întâmplă aşa, în acele rare împrejurări în care discursul urmează regulile fotoreportajului documentar. În majoritatea covârşitoare a cazurilor însă, la capătul eforturilor tenace şi greu sesizabile, artistul intervine substanţial asupra datelor şi configuraţiilor realului supus fotografierii, îşi compune/orchestrează alcătuirile spaţiului fizic, pentru ca mai apoi să concentreze, să sublimeze în imaginile pe care le produce fragmente consistente din simbolica estetică şi existenţială pe care realitatea obiectivă («lumea–realitate») le poate genera prin obiectele–motiv artistic ce o compun.

Avem de observat, apoi, că Radu Suciu cultivă un discurs plastic profund narativ şi descriptiv. Realitatea secundă, «lumea–imagine » pe care o ţese ni se relevă printr-un bogat inventar de mijloace stilistice şi sintactice, dintre care dominante sunt metafora, personificarea, sugestia, repetiţia, antiteza şi – mai rar, dar spectaculos – parabola.

Rezultă construcţii vizuale de atmosferă. O atmosferă impregnată de tăceri tandre, de tăceri semnificative. Nu este o atmosferă a liniştii, a tranchilităţii, căci identificăm tensiunea discretă a solilocviului, a meditaţiei iscate de dialogul cu tăcerile obiectului–motiv. Convorbind cu «lumea–realitate» prin intermediul fotografiilor sale, Radu Suciu ne relevă profunzimile tăcerilor artistice ale acestei «lumi–imagine» căreia îi dă naştere. Prin opoziţie cu pictura, fotografia de artă înfăţişează imagini subiectivate care nu sunt doar asemenea subiectelor pe care le conţin/conservă. Mai mult decât atât, ele devin extinderi ale acestor subiecte pe care le trasferă/„fură”/uzurpă din rânduiala dinamică şi cronofagă a realităţii factuale pentru ca să le restituie, apoi, istoriei realităţii culturale în formatul static al amprentei secvenţiale.

Imagini precum cele săvârşite de Radu Suciu devin cu adevărat capabile să uzurpe realitatea deoarece, înainte de toate, fotografiile sale nu sunt doar câte o imagine, (aşa cum pictura este imagine), o interpretare a realului. Înainte de toate ele devin o urmă, ceva transferat direct din real, „precum o amprentă digitală ori o mască mortuară.” În acest sens putem înregistra şi în dreptul creaţiilor artistului băimărean observaţia că „(…) niciodată fotografia [de artă] nu e mai puţin înregistrarea (…), vestigiul material al subiectului ei într-un mod pe care nici o pictură nu şi-l poate apropria.”[1] . În cele din urmă, printr-un asemenea procedeu Radu Suciu transferă câte ceva din sacralitatea clasică a artisticului asupra alcătuirilor profane din spaţiul existenţei noastre fizice.

În concluzie, glosând pe marginea unui antologic enunţ făcut de E.S. Gombrich, observăm cum lucrurile şi faptele, respectiv imaginile prin care Radu Suciu conversează cu tăcerea profunzimilor, sunt două stări fizice distincte, două manifestări diferite ale aceleiaşi energii, ale aceluiaşi spirit modelator. Şi tocmai dintr-o asemenea stare derivă presupusa eficacitate a imaginii de a-şi supune potenţele brute ale realului şi de a prelua controlul asupra acestuia. Aşa ajunge să se constituie «lumea–imagine» plăsmuită de Radu Suciu. O lume care preia amprentele «lumii–realitate», le procesează în alcătuiri plastice de o simplitate savantă, caldă, comunicativă, plină de sensibilitate şi – fapt notabil –profund umanizată.

Este greu de spus, în momentul de faţă, dacă tăcerile privite de Radu Suciu  conţin o perspectivă optimistă asupra vieţii. Este însă o certitudine că ele reprezintă reperele prietenoase care populează o lume selectivă şi subiectivată, o lume în care artistul îşi găseşte raţiunea, resursele energetice şi justificarea săvârşirii actului creaţiei. Fotografia de artă pe care ne-o propune reuşeşte să restituie întrucâtva funcţiile sacrale ale imaginii din culturile arhaice acum şi aici, în acest mediu al nostru într-atât de secularizat şi înstrăinat de miturile sale genuine.”

Dr. Tiberiu Alexa

Suciu Radu Artistul autoportret cu pipă

Alexa 2003 Suciu Radu Priviti-ma coperta 2-pg 1 mic

Alexa 2003 Suciu Radu Priviti-ma coperti

1975 Suciu Radu Portret - Muntii Apuseni

1975 Suciu Radu Trecerea - Sibiu

1977 Suciu Radu Spatiu 2 - Baia Sprie

1977 Suciu Radu Binecuvintati animalele - Baia Mare

1977 Suciu Radu Timp - Valea Izei

1978 Suciu Radu Fata cu vioara - Baia Mare

1978 Suciu Radu In zare - Mamaia

1980 Suciu Radu Cu gindul la Kafka - Mamaia

1980 Suciu Radu De veghe - Mamaia

1980 Suciu Radu Tărm - Mamaia

1980 Suciu Radu Zenit - Coroieni

1981 Suciu Radu Don Alfredo - Bucuresti

1981 Suciu Radu Lied - Bucuresti

1982 Suciu Radu Vis - Bucuresti

1983 Suciu Radu Peisaj - Baia Mare

1984 Suciu Radu Contra lumină - Baia Mare

1985 Suciu Radu Haiku -Coroieni

1985 Suiu Radu Cariatidă - Eforie Nord

1988 Suciu Radu Surorile - Baia Sprie

1989 Suciu Radu Unde sunt muzicantii - Târgu Lăpus

1992 Suciu Radu Autoportret - Baia Mare

1993 Suciu Radu Conversatia - Baia Mare

1995 Suciu Radu Necunoscut - Baia Mare

1998 Suciu Radu Tors - Vadu Izei