Cu ochii pe lemne: Polițiștii din Maramureș au efectuat, și în 2022, acțiuni speciale în domeniul silvic! Vezi rezultatele activităților din județ! - 40 minute în urmă
Aplicația RO-Alert a fost actualizată; Mai multe tipuri de alerte și informații utile - 47 minute în urmă
Ce spectacole puteți vedea la Teatrul Municipal Baia Mare în acest weekend - 1 oră în urmă
A fost hramul de iarnă al Mănăstirii Moisei, cea mai veche din Eparhie (FOTO) - 1 oră în urmă
Infracțiuni sesizate, în creștere ușoară în Maramureș: Unitatea Canină a oferit un sprijin semnificativ, în peste 400 intervenții în județ în 2022! - 3 ore în urmă
Vremea exactă în Maramureș, vineri, 3 februarie - 15 ore în urmă
Relații externe CCI Maramureș – CCI Republica Moldova; S-a semnat acordul de parteneriat pentru a III-a ediție a expoziției ”Republica Moldova prezintă” - 18 ore în urmă
Salvamontiștii maramureșeni au intervenit la o femeie de 79 de ani, cu probleme medicale, aflată într-o zonă fără acces auto - 18 ore în urmă
77.355 de persoane au beneficiat, în 2022, de ajutorul Episcopiei Maramureșului și Sătmarului - 18 ore în urmă
Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș a participat la pichetarea Guvernului - 19 ore în urmă
”Dorul meu a-nnebunit” – recunoaște inegalabila Angela Buciu
În cadrul Festivalului de romanțe ”Poveste de toamnă”, desfășurat în weekend, în Baia Mare, îndrăgita artistă Angela Buciu și-a lansat albumul de romanțe ”Dorul meu a-nnebunit”. Melodia care a dat numele albumului e cea pe care i-a dăruit-o, în urmă cu 50 de ani, marea interpretă de romanțe, Ioana Radu. Și care a îndemnat-o să abordeze acest gen. ”Dorul meu a-nnebunit” e un album îndelung muncit și cizelat, înregistrat împreună cu tenorul Alexandru Mânzat; e un omagiu adus Ioanei Radu și un vis împlinit pentru Angela Buciu. Dar cum stau exact lucrurile ne spune chiar această doamnă a cântecului românesc.
”Pe drumul sinuos pe care muzica îl parcurge de la doina străbună la ariile din opere, romanța adastă într-o casă primitoare, în care familia este adunată la lumina și căldura focului din șemineu.
Acordurile-i mai răsunau și în cârciumioarele cochete din târgurile și orașele românești de dinainte și de după război, pentru ca mai apoi, prin intermediul radioului și televiziunii, să ajungă la sufletul a mii și mii de oameni, ocupându-și astfel locul în patrimoniul muzical național.
Mi-au plăcut romanțele de când mă știu. Le-am ascultat, le-am studiat, le-am și cântat uneori.
Cu mai bine de jumătate de secol în urmă, inegalabila Ioana Radu mă încuraja să pășesc cu încredere și pe calea romanțelor, povățuindu-mă să nu uit că mi s-ar potrivi la fel de bine ca și muzica tradițională. Atunci mi-a oferit melodia «Dorul meu a-nnebunit», pe care, ca respectuoasă aducere aminte, am ales-o să dea titlul acestui album.
Dovada faptului că nu am uitat, este tocmai această colecție de romanțe pe care le-am înregistrat împreună cu talentatul tenor Alexandru Mânzat, care s-a implicat cu mult entuziasm în acest proiect, în semn de prețuire pentru acest gen muzical, pe care mi-l doresc readus în inimile iubitorilor de muzică” – a postat Angela Buciu pe pagina sa oficială..