Share

ANUNŢ CONCURS în vederea ocupării funcției publice de conducere vacante de șef serviciu la Serviciul Relații Publice și Promovarea județului

Consiliul Județean Maramureș organizează în data de 21 noiembrie 2018 (proba scrisă) concurs de promovare în vederea ocupării funcției publice de conducere vacante de șef serviciu la Serviciul Relații Publice și Promovarea județului.
Condiţiile de participare la concurs:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diploma de licenţă sau echivalentă în domeniul științe ale comunicării, contabilitate, filosofie, filologie;
  • Să fi absolvit studii de masterat sau studii postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
  • Să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I;
  • Să îndeplinească cerinţele specifice prevăzute în fişa postului;
  • Să aibă o vechime minimă de 5 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
  • Să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată în condiţiile legii;

Probele stabilite pentru concurs:

  • proba scrisă: 21 noiembrie 2018 ora 10.00
  • interviu

Dosarele de înscriere la concurs se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunțului în Monitorul Oficial al României partea a III-a.

Probele de concurs se desfășoară la sediul Consiliului Judeţean Maramureş, str. Gh. Şincai nr. 46, Baia Mare.

Relaţii suplimentare privind bibliografia şi conţinutul dosarului de înscriere se pot obţine la Biroul resurse umane cam. 129, etaj 1, telefon 0262 / 214.659 int. 138 sau pe site la adresa www.cjmaramures.ro în cadrul secțiunii “cariera”.

PREŞEDINTE,
Gabriel Valer ZETEA
Bibliografia
la concursul de promovare – sef serviciu Relatii publice si promovarea judetului

  1. Legea 188/1999 – privind Statutul funcţionarilor publici, republicată cu modificările și completările ulterioare;
  2. Legea nr. 7/2004 – privind Codul de conduită al funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare;
  3. Constituția României, republicată;
  4. Legea nr. 215/2001 – Legea administraţiei publice locale, republicată cu modificările și completările ulterioare;
  5. Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare
  6. H.G nr. 123/2002 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public
  7. O.G 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, cu modificările și completările ulterioare;
  8. Legea nr.161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare;
  9. Strategia de dezvoltare a județului Maramures pentru perioada 2014-2020, (www.cjmaramures.ro/dezvoltare/strategii/strategia-de-dezvoltare-2014-2020) 10. HG 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar cu modificările și completările ulterioare.
  10. OUG nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice și întârirea disciplinei financiare și de modificare și completare a unor acte normative, aprobată prin Legea nr. 16/2013
  11. HG nr. 552/1991 privind normele de organizare în țară a acțiunilor de protocol și Normele din 5 august 1991 privind organizarea în țară a acțiunilor de protocol și a unor manifestări cu caracter cultural- științific precum și cheltuielile ce se pot efectua în acest scop de către instituțiile publice.

Lasă un comentariu